Pe langa „Cina cu prieteni”, care i-a adus un premiu Pulitzer, dramaturgul american Donald Margulies a mai scris cateva piese de exceptie, printre care si „Cand timpul sta pe loc”, pusa in scena la Teatrul de Arta, cu sprijinul UNITER si al donatiilor PRIETENILOR PRODUCATORI, in urma unei campanii de crowdfunding.
„Cand timpul sta pe loc”, in regia lui Bogdan Budes, este o piesa despre relatii, despre ce fac doua persoane pentru a ramane impreuna, despre inceputuri si despre sfarsituri. Sunt oameni care vor o familie, copii, liniste. Richard si mult mai tanara sa partenera Mandy sunt reprezentativi pentru acest tip. Desi nimeni nu le da mari sanse, crezand ca el e la criza varstei de mijloc iar ea e in cautare de barbati care ii amintesc de tatal ei, cei doi, pe cate de diferiti sunt ca persoane, pe atat de apropiati sunt cand vine vorba de valori si de viata de familie.
Pe de alta parte, sunt oameni pentru care conteaza altceva. Sarah si James au in spate multi ani de relatie. Ea este fotograf de razboi, el reporter si scriitor si toata relatia lor s-a petrecut sub semnul adrenalinei, fiecare misiune plasandu-i la limita dintre viata si moarte. In momentul in care ea este la un pas de a-si pierde viata si cei doi stau inchisi in casa cateva luni, pentru ca ranile fizice si psihice sa li se inchida, discutiile ii duc in locuri in care se simt stingheri. Niciodata nu au vorbit despre casatorie sau copii, niciodata nu au decis ca poate va veni o vreme cand se vor retrage din aceste activitati si vor ramane pe langa casa, pentru a duce o viata tihnita.
Problemele apar atunci cand James isi da seama ca el nu mai doreste sa isi petreaca zilele si noptile in zone de conflict, sa doarma prost si sa stea cu teama ca va calca pe vreo mina. Desi Sarah ii accepta propunerea de casatorie si incep sa discute si despre a avea un copil, ulterior recunoaste si fata de ea si fata de James ca nu e croita pentru acest gen de existenta. Ca, de fapt, si-a dorit sa aiba toate acestea cu el, pentru ca il iubeste, dar mai mult decat pe el isi iubeste munca, pentru ca simte ca aceasta ii da un rost. Ca menirea ei este, de fapt, ca prin fotografiile pe care le face, sa arate lumii intregi mizeria, suferinta si problemele din zonele de conflict, sperand ca lumea va deveni macar un pic mai buna datorita activitatii ei.
Ca spectator, tragismul situatiei te atinge din plin, pentru ca ii intelegi pe amandoi si nu iti vine sa condamni pe nimeni. Ii dai dreptate si lui James, care si-a petrecut toata tineretea pe front vanand articole senzationale, iar la varsta a doua isi doreste sa scrie linistit o carte, sa gateasca si sa creasca niste copii si ii simti durerea cand afla ca femeia iubita isi doreste altceva; dar nu ai cum sa nu simpatizezi si cu ea si sa nu ti se formeze o lacrima in ochi atunci cand iti dai seama ca alegerea ei e una care ii sfasie inima, pentru ca il iubeste si pe James si amintirile pe care le au impreuna, dar isi iubeste si independenta si lipsa de responsabilitati personale si este suficient de lucida incat sa-si dea seama ca nu le poate pastra pe ambele.
Mihaela Sirbu, Andi Vasluianu, Dorin Andone si Diana Roman fac niste roluri extraordinare, fiecare prezentandu-ne personaje inchegate, reprezentate cu naturalete si sarm, de care ne apropiem fara sa vrem, pentru ca ne fac sa radem in hohote si pentru ca ne aduc noduri in gat. Le iubim pe toate, le intelegem macar partial, si vrem ca lucrurile sa se sfarseasca bine pentru ele, desi uneori e nevoie de un cutremur pentru a rearanja corespunzator piesele unei vieti.
“Cand timpul sta pe loc” a avut premiera pe 13 noiembrie la Teatrul de Arta Bucuresti si se va mai juca pe 26 noiembrie, ora 19.15, iar biletele se gasesc AICI.
Foto: Romulus Boicu
