Campania “Te așteptăm în librărie”, desfășurată de Editura Herald în perioada 1 august – 1 noiembrie, a dus pe rafturile librăriilor din București și din țară o colecție de 30 de lucrări inovatoare, care să te facă să te gândești la viață, lume și ființa umană poate dintr-o altă perspectivă față de cum erai obișnuit.
Printre cele 30 de cărți intrate în campanie, pe care le găsești în librării cu 20% reducere, se numără și “Istoria ateismului”, în care Ovidiu Morar, scriitor și profesor universitar, adună opinii ale gânditorilor din Antichitate și până în prezent în ceea ce privește religiile oficiale, contradicțiile pe care se bazează acestea, lipsa de credibilitate a unor texte așa-zis sfinte și urmările tragice ale intoleranței religioase și arată felul în care au fost tratați ateii de-a lungul istoriei.
Ateismul a fost privit din cele mai vechi timpuri ca o încercare de a submnina autoritatea bisericii, ca o anomalie a societății, iar ateul ca o ființă incapabilă să atingă perfecțiunea, o ființă periculoasă care trebuie eliminată. Ateismul, arată autorul, nu este ceva nou, aparținând epocilor moderne, ci a apărut ca “o negație a credinței în supranatural” încă din vechime. Din capitolul dedicat Antichității, aflăm că poetul și filosoful Xenofan pare să fi fost unul dintre primii gânditori care au făcut considerații despre ateism, el fiind de părere că tot ce e în natură moare, iar sufletul nu e nici el nemuritor. Pitagora nu era de aocrd cu venerația zeilor, considerând că nu există alți zei în afară de propria conștiință, și deci nu are rost ca oamenii să se închine lor sau să le ceară lucruri. Anaxagora era un gânditor care susținea că rațiunea umană este cea mai importantă și omul trebuie să caute în natură explicații pentru toate fenomenele. Socrate, Euripide, Epicur, Lucian din Samosata se înscriu și ei în galeria anticilor care nu încurajau credința în ființe supranaturale.
Evul Mediu și Renașterea aduc cu ele o altă serie de gânditori care vedeau în religie doar un instrument de înrobire a minților slabe și care încurajau oamenii să își facă proriile observații în ceea ce privește fenomenele naturale, soarta lor și viața de zi cu zi, pentru că autoritățile religioase nu au legătura cu sfințenia, ci caută doar propria îmbogățire. Lucilio Vanini, contemporan al lui Giordano Bruno, susținea că “fondatorii celor trei religii monotesite abrahamice, Moise, Iisus și Mohamed, au fost niște impostori ordinari și că, în genere, toți promotorii oficiali ai religiilor sunt niște impostori care promovează false credințe cu scopul de a dobândi putere și bogăție”. Galileo Galilei, Tomaso Campanella și Thomas Hobbes au avut și ei de suferit prejudicii grave din partea autorităților vremii în urma ideilor ateiste pe care le-au susținut.
În Iluminism, erezia era considerată în continuare o crimă pentru care se făcea închisoare sau chiar se plătea cu viața. În această perioadă au apărut însă multe scrieri antireligioase, pentru că focusul începe să se mute de pe religie pe om ca individ. În acest capitol găsim inclusiv mărturia unui preot, Jean Meslier, despre nocivitatea religiei, care nu e decât o invenție, iar toate cărțile presupus sfinte nu conțin dovezi cum că ar fi fost concepute de Providență, mai ales că au în ele tot felul de erori de logică și fapte reprobabile. Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau, Voltaire au criticat și ei religia și mai ales imixtiunea ei în societatea civilă, afirmând că un stat nu poate fi tolerant dacă acceptă o singură religie și respinge alte credințe, că toate contradicțiile din textele religioase le scad credibilitatea și că fanatismul nu aduce nimic bun, învrăjbind cetățenii unul împotriva celuilalt.
Epocile modernă și contemporană vin cu mai mult tipuri de ateism – științific, umanist, feminist. Un gânditor renumit pentru ideile sale antireligioase a fost poetul Shelley, care combătea religia afirmând că Dumnezeu nu există deoarece nu s-a arătat niciodată, universul nu a fost creat de o ființă supremă și că ființa umană rațională nu are cum să accepte existența unei astfel de ființe deoarece nu există dovezi în acest sens, iar viața viitoare este doar o iluzie. Schopenhauer, Auguste Comte și Bakunin susțin și ei utilizarea logicii și rațiunii în interpretarea universului și eliberarea omului de sub jugul religiei.
Ateismul, concluzionează Ovidiu Morar, nu a fost un fenomen izolat, nici nu poate fi considerat un fenomen modern, ci se poate defini ca o încurajare a gândirii critice, libere: “Nu e vorba deci de o gândire iresponsabilă, imorală, fundamental nocivă pentru umanitate, ci, dimpotrivă, fericirea și libertatea omului se poate spune că au constituit dintotdeauna principala ei miză”.
