În 2563, la 300 de ani după Ultimul Război, un medic care în timpul liber e și vânător de războinici, găsește partea superioară a unui corp de cyborg, având creier uman și o inimă realizată cu tehnologii dispărute. Așa începe filmul de acțiune SF „Alita, îngerul războinic”, regizat de Robert Rodriguez, o peliculă 3D alertă, bazată pe efecte vizuale și cu o poveste extrem de agreabilă.
Văzând posterul (și fără să se ostenească să vadă și trailerul), unii și-au zis că e vorba de un film de animație pentru copii, așa că și-au adus la proiecție odraslele în vârstă de vreo 4-5 ani. O decizie deloc inspirată, pentru că după aproximativ 15 minute, când personajele au început să se taie în săbii și să-și zdrobească creierii, i-am văzut pe părinți adunându-și de urgență copiii și catrafusele și ieșind precipitat din sală.
Așadar, „Alita, îngerul războinic” NU este un film pentru copii mici. Dacă au 13-14 ani, însă, cred că nu mai sunt în pericol să rămână traumatizați, ba chiar o să le placă acțiunea la nebunie. Pentru că filmul are și o poveste ușor de digerat pentru tineri, precum și un regal vizual care să le stimuleze retina și dorința de aventură. În plus, părinții n-au de ce să se teamă: sângele nu curge în valuri, și oricum e mai mult albastru-verzui decât roșu, iar scene de sex nu există.
Despre ce e vorba în peliculă? Cum spuneam, un doctor, mai precis Dyson Ido (interpretat corespunzător de Christoph Waltz) din pământeanul și postapocalipticul Oraș de Fier, unde s-au adunat toți supraviețuitorii rămași în urma Ultimului Război, găsește printre gunoaiele aruncate din singurul oraș aerian care a supraviețuit atacului Republicilor Unite Marțiene (RUM) un miez de cyborg. Adică un cap uman de fată cu câteva terminații artificiale. Doctorul, priceput în a repara oameni robotizați cărora li se fură memebrele sau au diverse accidente, îi dă tinerei un corp robotic construit pentru fiica lui, care nu apucase să-l mai poarte, fiind ucisă. Și o botează Alita (Rosa Salazar).
Inițial, fata-cyborg nu-și amintește nimic din trecutul ei, așa că îl consideră pe Dyson un fel de tată, (re)învață gustul mâncărurilor și se împrietenește cu Hugo (Keean Johnson), un adolescent simpatic foc, care o inițiază în motorball, un sport pe viață și pe moarte, deoarece Campionul Final are acces la orașul de deasupra. Adică acolo unde se iau deciziile importante, unde oamenii trăiesc în lux și unde, practic, orice locuitor din Orașul de Fier visează să ajungă.
Când amintirile încep să îi revină, Alita evoluează de la o fetiță neștiutoare la o adevărată forță letală, care începe să schimbe ordinea lucrurilor. Luptele între vânătorii de războinici și cei pe capul cărora s-au pus recompense, alături de confruntările între Alita și „băieții răi” care îi vor pielea sunt, probabil, cea mai bună parte a filmului, urmate de felul în care personajele se transformă de-a lungul acțiunii, trecând de la inocență la siguranță, de la teamă și tristețe la încredere și hotărâre, de la egoism și duritate la altruism și flexibilitate. Alita nu e cine credea ea că este, dar nici Dyson și Hugo nu sunt tocmai cine par a fi. Iar povestea lor nu pare să se termine odată cu filmul, if you know what I mean.
Așadar, dacă aveți copii mai mărișori, duceți-i liniștiți să vadă „Alita, îngerul războinic”, iar dacă aveți acasă adolescenți, trimiteți-i singuri, că oricum nu vor vrea să mergeți împreună, cel mai probabil. 🙂 Iar dacă sunteți ca mine, adică oameni care au nevoie uneori să vadă și câte un film de relaxare, condimentat cu bubuieli bine realizate, mergeți și voi între voi, adulții. Filmul, distribuit la noi de Odeon Cineplex, va avea premiera în România vineri, 15 februarie.
