La Teatrul de Artă București nu există decât spectacole bune și foarte bune, așa că dacă mergeți la „Fata din casa vagon” nu există decât varianta „o să vă placă”.
În 2006, Ana Maria Sandu, jurnalistă la Dilema Veche, publica romanul „Fata din casa vagon”. În 2019, Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna au pus în scenă cartea, într-un spectacol excentric și intens, care funcționează ca o mașină a timpului pentru cei care am apucat și viața de dinainte de ’89. Ne cercetăm sufletele și memoriile și ne amintim fără putință de împotrivire felul în care funcționau familiile pe atunci. Casele în care locuiam în acele vremuri. Imaginea pe care o aveam despre părinții și bunicii noștri. Modul în care temperamentele și acțiunile mamei și ale tatălui le-au influențat pe ale noastre și ce am devenit noi peste ani, datorită sau în ciuda celor trăite acasă.
„Fata din casa vagon”, incursiune în viața de familie a anilor ’70-’80
Vrem sau nu, familia în care am crescut a lăsat asupra noastră urme de toate felurile. Cine am devenit, cine suntem, cine n-am reușit să fim sau cine încă sperăm că vom ajunge au legătură cu felul în care părinții ne-au tratat în copilărie, cu stilul în care ne-au vorbit, cu iubirea pe care ne-au arătat-o sau nu. „Fata din casa vagon” ne conduce pe un drum al amintirilor, al regretelor, al întrebărilor fără răspuns, al bucuriilor și suferințelor pe care le-a trăit personajul principal, o fetiță de 8 ani.
De-a lungul acțiunii, fetița ne prezintă viziunea proprie, inocentă și amuzantă, despre familia ei (un tată alcoolic, o mamă depresivă, o bunică țăfnoasă) și casa în care locuiau cu toții și încercările de a-și înțelege mama. Introspecțiile fetiței sunt reprezentate așa cum iau naștere în creierul ei de copil și faptele sunt judecate din punctul ei de vedere. Foarte interesantă și dramatică s-a dovedit călătoria copilei în trecut, în strădania de a-și cunoaște mama în copilăria și tinerețea aceleia și de a se împrieteni cu ea cea de atunci, pentru a construi din bucăți puzzle-ul integral al vieții femeii. Pentru a înțelege de ce mama ei e mai mult tristă. Pentru a înțelege de ce uneori pare să n-o iubească. Pentru a înțelege cine va deveni ea, când va fi mare, la rândul ei.
„Fata din casa vagon” am fost mulți dintre noi. Unii poate încă mai suntem. Nu e nevoie să mă credeți pe cuvânt, e suficient să mergeți să vedeți spectacolul. Dar numai dacă puteți să vă rezervați aproximativ o oră și jumătate în care să fiți atenți la ce se întâmplă pe scenă, să nu stați pe telefoane și să nu comentați non-stop cu vecinul de scaun, precum persoana lângă care am avut eu neplăcerea de a sta. Și care, nu vă grăbiți cu presupunerile, nici măcar nu era vreun tânăr rebel (și care încă ar mai putea fi educat), dimpotrivă, se afla la vârsta senectuții – din păcate nu și a înțelepciunii. Luna viitoare, o găsiți pe „Fata din casa vagon” tot la Teatrul de Artă București, pe 3 și 18 octombrie, de la ora 19:15.
