Solist la Opera Națională București și tenor la Luciano Pavarotti Foundation, Alin Stoica este un artist talentat și sufletist, care face totul cu dedicare și pasiune. În cele ce urmează, ne-a vorbit despre cum a perceput perioada de izolare, despre prezența în juriul concursului pentru copii „Allegria” și despre bucuriile scenei, fie ea de operă sau de… rock.
Cum ai perceput, ca artist, perioada de izolare și cum ai trăit-o, profesional și personal?
Consider că a fost o perioadă neașteptată și grea, m-a prins în Germania, la München, unde jucam în opera „Tosca” de Giacomo Puccini, care a avut succes. Din păcate, a venit această perioadă, iar întregul Pământ s-a oprit. Pot spune că a fost oarecum binevenită, pentru că am reușit să iau o pauză de la toată agitația în care trăiam de câteva luni și mi-am acordat timp. Deși mi-a fost extrem de dor de scenă, am reușit să găsesc motivele pentru care merită să prețuiesc fiecare moment, fie el pe scenă sau oriunde. Nu m-am bucurat, dar nici nu am făcut o tragedie din asta. În ceea ce privește viața personală, nu sunt schimbări, pentru că eu sunt obișnuit să stau non-stop alături de jumătatea mea și consider că așa îmi petrec cel mai bine timpul. Știu că acum noi, oamenii, avem o oarecare teamă în legătură cu toată situația și mai ales că o să mai treacă puțin timp până când ne vom apropia de acea normalitate de la început, dar sunt sigur că o să reușim.
„Publicul are nevoie de noi, așa cum și noi avem nevoie de el”
Cum se prezintă lumea operei în aceste vremuri de restricții, ce se întâmplă cu producțiile muzicale, cu artiștii?
A fost o perioadă mai grea, dar observ că producțiile, concertele și manifestările artistice își găsesc repede locul în aer liber, lucru care mă bucură enorm. Am lipsit destul de mult din peisaj și consider că publicul are nevoie de noi, așa cum și noi avem nevoie de el.
Povestește-ne puțin despre concursul național de tinere talente „Allegria”, în calitatea ta de președinte al juriului.
A fost o experiență minunată, ceva nou pentru mine. Mărturisesc că îmi doream să fiu în poziția de jurat. Ai grijă ce îți dorești sau orice visezi poate deveni realitate. Am acceptat invitația celor de la Fundația Dan Voiculescu, cărora pe această cale le mulțumesc și îi felicit pentru tot ceea ce fac – și am fost președintele juriului în cadrul concursului de talente „Allegria”. Sunt absolut uimit de copiii care s-au înscris. Atât de mult talent și sinceritate! Mi-am încărcat pur și simplu bateriile. Am încercat să dau note cât mai bune și le-am explicat concurenților că ele nu reflectă decât momentul în care au performat – unde emoțiile și experiența fac diferența. Experiența a fost și mai inedită datorită faptului că toți concurenții și-au susținut actul artistic online în direct prin platforma Zoom. Jurizarea a fost o misiune dificilă, deoarece este foarte greu să compari un copil care cântă cu altul care dansează, face balet, pictează, face magie, cântă la pian etc. A fost un adevărat talent show pentru copii și m-am bucurat să trăiesc această experiență!
„Învăț de la fiecare mare artist și nu numai”
Să ne întoarcem puțin în trecut. De la ce muzicieni consideri că ai avut cel mai mult de învățat? Știu că unul dintre ei este Luciano Pavarotti…
Am crescut cu muzică foarte bună, datorită bunicului meu. Am avut de învățat și am de învățat de la fiecare mare artist și nu numai. Luciano Pavarotti este un vis pentru lumea operei, a reușit să atragă atât de multă lume și să îi facă să îndrăgească acest gen care nu pare accesibil tuturor. Aș vrea sa amintesc câțiva maeștri care mi-au modelat vocea și doresc să încep cu profesorul care practic m-a format și anume tenorul Ionel Voineag. Vreau să aduc mulțumiri tenorului Marius Budoiu, sopranelor Eugenia Moldoveanu, Marina Krilovici, Mariana Nicolesco, maeștrilor acompaniatori Andreiana Roșca, Alexandru Petrovici, Luminița Berariu, Mihaela Vîlcea, Ioana Maxim, Liana Mareș și, bineînțeles, celor din Fundația Pavarotti, care au cântat cu inegalabilul Luciano.
Care a fost cel mai solicitant rol pe care l-ai avut până acum?
În general toate rolurile mari sunt solicitante. Nu pot să spun că un rol pe care îl am în repertoriu îl simt mai solicitant sau mai puțin important decât celălalt. Cavaradossi (din „Tosca”), Turiddu („Cavalleria Rusticana”), Alfredo („Traviata”), Don Jose („Carmen”) sau Rodolfo („Boema”) sunt la același nivel pentru mine.
Ai cântat în nenumărate spectacole naționale și internaționale. De la care ai rămas cu cele mai frumoase amintiri?
Fără nici măcar o îndoială – Arena di Verona. O poveste de concert care a marcat 10 ani de la dispariția marelui Luciano Pavarotti și în care, datorită faptului că am câștigat premiul Luciano Pavarotti, am cântat alături de idolii mei! În concert au mai cântat Plácido Domingo, José Carerras, Angela Gheorghiu, Francisco Melli, Fabio Armiliato, Il Volo, Andrea Bocelli, Zucchero, Eros Ramazzotti și mulți alții. Nu pot să uit că, în 3 minute cât am reușit să vorbesc cu mare parte dintre ei, am învățat enorm, numai stând în apropierea lor înveți, ca tânăr artist, foarte mult. Carreras și Domingo mi-au auzit vocea și m-au felicitat… nu îți poți imagina ce bucurie era în sufletul meu, mă felicitau idolii mei! Cu marea noastră soprană Angela Gheorghiu am vorbit mai mult timp și mi-a oferit sfaturi foarte sincere și utile. Aș dori să-i mulțumesc și pe această cale!
„Publicul de rock este unul inteligent, de oameni foarte buni”
Îi cunosc pe cei de la Trooper de când eram cu toții tineri, în anii studenției, și m-am bucurat să-i văd cântând pe aceeași scenă cu tine de câteva ori. Mi s-a părut că rockul lor cu vocea ta de tenor s-au potrivit foarte bine. Cum a luat naștere colaborarea ta cu formația și cum ați ajuns să mergeți împreună la Eurovision?
Totul s-a întâmplat în anul 2017, când aveam un concert la Târgoviște alături de marele tenor Florin Georgescu. Maestrul m-a invitat și eu am răspuns cu entuziasm, era imediat după concertul de la Arena di Verona. În public la acel concert se afla și Balaurul – Aurelian Dincă. La sfârșitul concertului a venit să mă felicite și să mă întrebe dacă mi-ar plăcea să răspund pozitiv unei invitații de a cânta cu ei în concert piesa „Scrisoare de adio”, la Arenele Romane. Am răspuns pozitiv și m-am îndreptat spre o experiență nouă și spre o mare prietenie cu cei de la Trooper. Mă bucură toate aceste experiențe noi! Iar la Eurovision, pur și simplu ne-am bucurat să cântăm împreună pe scenă.
Cum te-ai simțit cântând în fața unui public de rock? În ce fel e diferit față de cel de operă?
La început reticent. Am crezut că o să mă urască. Dar, în timp ce cântam, am observat cât de atenți și de fascinați sunt oamenii. M-am simțit ca acasă pe scenă alături de Trooper și publicul lor, care a devenit și publicul meu datorită acestor colaborări. Publicul de rock este unul inteligent, de oameni foarte buni, care știu să aprecieze sincer un artist bun. Nu știu dacă publicul de operă ar îmbrățișa la fel de repede un cântăreț de rock alături de o distribuție clasică.
Cu cine ți-ai dori să împarți scena pentru un duet, dar încă nu s-a întâmplat?
Mi-ar plăcea foarte mult să împart scena cu un artist imens cum este Angela Gheorghiu – în opera „Tosca”, sunt sigur ca ar fi o experiență unică!
Cred că fiecare artist care ajunge să fie cunoscut și apreciat de mulți iubitori de cultură are propria rețetă a succesului. A ta care este?
Că iubesc ceea ce fac și asta se vede, iar oamenii se simt atrași de sinceritatea pe care o devoalez pe scenă. Nu este o rețetă neapărat, dar se știe că orice faci cu dragoste, atrage dragoste. Mă bucur că sunt înconjurat de oameni care iubesc frumosul și apreciază sufletul pe care îl pun în fiecare sunet și cuvânt. Știu sigur ca menirea mea pe Pământ este să alin sufletele oamenilor cu vocea mea!
