„Innocence”, expoziție de grup la Galeria Estopia

Galeria Estopia din București vă invită joi, 11 februarie, între orele 16:00 – 21:00, la vernisajul expoziției de grup „Innocence”.

Innocence

Expoziția „Innocence” prezintă lucrările a opt artiști: Angela Bontaș, Lucian Brumă, Andrei Ciurdărescu, Andrada Feșnic, Juhos Sándor, Sergiu Laslo, Antonina Manda și Ada Muntean.

Articulată pe un concept dual, care aduce împreună deopotrivă imaginarul și reprezentarea stilistică a inocenței, în diverse registre, unele contradictorii, și departe de a-și propune să rezolve ambivalențele implicite, expoziția se prezintă ca un fel de succesiune de „mostre de candoare”.

Despre „Innocence”

Asemenea vitrinelor care compun Muzeul Inocenței construit de Orhan Pamuk la Istanbul, pornind de la propriul roman – o dovadă cât de poate de clară că ficțiunea poate construi realitatea cărămidă cu cărămidă! – fiecare lucrare selectată are propria ei „poveste inocentă”.

De la simularea desenului copilului realizată de Angela Bontaș în Micul Prinț („micul prinț nu e blond, spune artista, sunt eu, ești tu…”) la grădina solar-utopică din picturile lui Andrei Ciurdărescu, unde naturalul și artificialul se confundă într-un seducător joc de perspective la candoarea duplicitară din lucrările lui Sergiu Laslo sau la narațiunile vizuale ale figurii și umbrei, elaborate de Lucian Brumă până la manifestul supremației chipului ca depozitar al „porilor sufletului” din picturile hiperrealiste ale Antoninei Manda, diferența între aceste declinări ale „reprezentării inocente” ține de imaginarul fiecărui artist în parte.

Dar fulgurațiile „spațiilor fericite” sunt contrapunctate și de zone obscure, în care sfârșitul dureros al inocenței e presimțit sau a avut loc deja, așa cum se întâmplă în corporealitățile incerte ale Adei Muntean, atinse de o nepotolită foame de metamorfoză, în rafinata reverie subacvatică a Andradei Feșnic, care trimite la un subtil dialog cu Emir (Kusturica) și René (Magritte) sau în tulburătoarele reprezentări inanimate – un fel de naturi statice ale erei post-inocente – ale lui Juhos Sándor.

Urmând recomandările autorităților, în ziua vernisajului expoziția „Innocence” va putea fi vizitată între orele 16:00 – 21:00/ Începând din 12 februarie, vizitele se fac potrivit programului normal al galeriei, sau cu programare.

Expoziția de la Galeria Estopia va rămâne deschisă publicului până pe 3 aprilie. Accesul în galerie se face respectând normele de distanțare socială. Masca este obligatorie.

Share