Andreas Petrescu: „Actorii sunt copii care se joacă de-a alte vieți”

Pe Andreas Petrescu îl găsiți fie pe scenă, fie la masa de scris, pentru că nu este doar actor, ci și dramaturg și scenarist. Ce crede despre spectacolul „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!” de la Teatrul Elisabeta, în care îl putem urmări pe 12 martie (online!) și cum vede viața de actor și pe cea de autor de roast-uri la iUmor puteți citi în cele ce urmează.

Andreas Petrescu

Andreas, cum ai trăit această perioadă de pandemie, la nivel profesional și personal?

Să fii departe de scenă e cel mai greu. Cine s-a îmbolnăvit de teatru, de public, nu are cum să trăiască prea fericit în afara fenomenului. La nivel profesional, deci, nu am trăit. Am supraviețuit. Câteva spectacole astă-vară și cam atât. E ca și cum nu ai mânca decât în zilele de miercuri. E ca și cum ai iubi numai seara. O să treacă. Vom fi bine.

M-a ajutat televiziunea să trec peste perioada asta, dar nu e același lucru. Dacă îți place marea, îți pot ține de dor excursiile la munte?

La nivel personal perioada asta mi-a arătat cât de mult îmi iubesc familia și cât de tare mă vor ai mei lângă ei. Așa că aici stăm bine.

Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc! va fi un succes și online, așa cum este întotdeauna cu oameni în sală”

Pe 12 martie, la Teatrul Elisabeta din București, se va juca fără public spectacolul „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, care va putea fi urmărit online de oriunde din țară și din lume. Ce ar trebui să știe despre acest spectacol persoanele care nu l-au văzut?

Oamenii ar trebui să știe că este o comedie extraordinară. Că, în mod normal, niciun spectacol nu e la fel de bun fără public, dar de data asta ne-am luptat să facem pentru cei care se uită de acasă o experiență foarte aproape de cea din sală. E un spectacol cu actori foarte buni, cu un regizor care are un nas fabulos pentru comedie și, în general, cu o trupă care are experiența spectacolelor de succes.

Teatrul Elisabeta este fără nicio îndoială cel mai puternic teatru privat. Si, datorită oamenilor care au reușit să îl echilibreze financiar, e încă în viață după această perioadă îngrozitoare. Le suntem datori și lor și nouă și publicului să facem un spectacol fabulos. Așa că „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!” va fi un succes și online, așa cum este întotdeauna cu oameni în sală.

Ce ne poți spune despre Bernard, personajul interpretat de tine? Ce fel de om este și cum te simți în pielea lui?

Bernard este un bărbat bine, cu succes la femei, relaxat, care este foarte atras de soția prietenului său. Iată că nu este un personaj cu o moralitate desăvârșită, însă farmecul îl salvează. Mă simt foarte bine în pielea lui, așa cum mă simt în pielea oricărui personaj. Ai văzut vreun copil căruia nu-i place să se joace? Noi, actorii, asta suntem până la urmă. Copii care se joacă de-a alte vieți. Ca să revin la Bernard, el își ia în acest spectacol pedeapsa pe care o merită. Însă nu am să vă povestesc care este aceasta, pentru că drumul lui este de la extaz la agonie și ar trebui să îl vedeți voi singuri. Să îl simțiți.

Mulți dintre noi ne hotărâm ce vrem să facem în viață undeva pe la sfârșitul școlii generale, începutul liceului. Tu când ai știut că vrei să fii actor și cine te-a susținut pe drumul devenirii tale?

Am știut de mic ce și cine vreau să fiu. A fost un noroc. Am mers cu părinții mei la teatru și am vrut să stau mereu în primul rând, să simt aerul actorilor, să trăiesc în lumea lor. Și adormeam seara ascultând piese de teatru la pick-up care se terminau cu aplauzele și îmi închipuiam că sunt aplauze pentru mine. Mereu am considerat că actorii sunt semizei. Încă mai cred asta. Nu despre mine, ci despre ceilalți. Asa că mă fascinează orice întâlnire cu un actor asa cum se întâmpla și când eram mic. De câte ori intru în scenă, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să ajung aici.

Andreas Petrescu: „Vii cu talentul din naștere și mai înveți lucruri pe parcurs”

De ce are nevoie un actor ca să fie bun în profesia lui? Să fie talentat din naștere, să învețe pe parcurs, să citească mult…?

Ai nevoie de talent, pentru că școala nu ți-l poate da. Scoala te învață cum să stai în scenă, cum să respiri, ce să citești, ce ți se potrivește, amănunte tehnice, însă talent… cu el trebuie să vii. Se lucrează cu materialul clientului. Așa că vii cu talentul din naștere și mai înveți lucruri pe parcurs. Dar mai ai nevoie de curaj, de sănătate, de noroc, de rezistență, de nervi foarte tari, de spirit de luptă, de memorie, de un corp îngrijit, de cărți, de timp pentru tine, de oameni care te înțeleg… Măcar atât.

Ce rol ți-ai dorit mereu să joci, dar încă nu ai avut ocazia?

Aș fi jucat Romeo, dar a trecut timpul. Aș juca Chiriac. Da. Chiriac. Sau Tipătescu.

Pe lângă faptul că ești actor, ești și scriitor de comedie. Cum procedezi când scrii o piesă de teatru, de la ce pornești și cum decurge procesul?

Când scriu e mai ciudat. Am mereu senzația că nu scriu eu. Intru într-un fel de transă si nu pot să mă opresc. Dacă vorbești cu mine mă scoți complet din starea aceea și nu mai pot scrie. Mă uit pur și simplu undeva în aer unde se desfășoară toată piesa și o așez pe hârtie pe măsură ce o văd. Eu chiar râd la poante și mă uimesc uneori personajele cu deciziile pe care le iau. E un spectacol care are nevoie să fie așezat pe hârtie. Eu doar transcriu. Nu știu cine face spectacolul.

Un alt gen de scriitură umoristică sunt și roast-urile din emisiunea iUmor. În primul rând, din ce motiv ai acceptat să faci aceste roasturi? În al doilea rând, te-ai gândit că o să fie ceva ușor sau ai luat în calcul că vor apărea și dificultăți pe parcurs? În fond, puțini sunt cei care acceptă cu ușurință să fie luați în râs. 🙂

Nu am acceptat să fac roast-uri. M-am luptat să scriu roast-uri! Mi-am convins echipa că e un tip de umor care va funcționa. Nu exista în acel moment moda roast-ului în România. Cu toții știam ce înseamnă roast, pentru că îi vedeam pe cei de afară, însă nimeni nu avea curaj să facă aici așa ceva, pentru că nimeni nu credea că vedetele noastre vor accepta să se facă glume pe seama lor și, mai mult, nimeni nu credea că acest gen ar avea succes.

Era nevoie de un exemplu, de un început. Pentru ca oamenii să înțeleagă că nu e o bătaie de joc. Ba dimpotrivă, e un fel de a celebra o persoană, dar cu umor. Am avut curajul să încerc asta la iUmor, am reușit, apoi fenomenul a luat amploare în cluburi, însă eu sunt foarte mândru că sunt primul care a făcut asta. Practic, am lansat fenomenul la noi, împreună cu echipa mea de la iUmor.

Care este genul tău preferat de umor?

Umorul de replică. Cine mă cunoaște știe că aici e slăbiciunea mea.

Cu ce te ocupi atunci când nu ești pe scenă și nu scrii, ce hobby-uri ai?

Merg prin parc cu băiețelul și cu soția mea, mă mai joc Fifa pe Playstation, citesc, mănânc, mă văd cu prietenii… sunt om. Cam ce fac oamenii când nu fac altceva 🙂 Și pe 12 martie o să văd „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!” online, pe cineclic.ro. Pentru că nu l-am văzut niciodată. Și ar fi timpul. Am auzit că este un spectacol extraordinar.

Share