Stagiunea online a Teatrului Elisabeta s-a deschis pe 12 martie cu spectacolul „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, regizat de Șerban Puiu.
Vremurile neobișnuite pe care le trăim le-au impus artiștilor schimbări în felul în care interacționează cu publicul. Deciziile oscilante ale autorităților legate de funcționarea sectorului cultural în timpul pandemiei de COVID-19 au făcut ca multe evenimente să se mute online. Chiar dacă nu este același lucru precum prezența fizică, soluția s-a dovedit utilă, totuși, pentru a rămâne într-un oarecare contact cu publicul care, la rândul lui, are nevoie de cultură.
În acest context, Teatrul Elisabeta a deschis la începutul acestui weekend stagiunea online, în parteneriat cu platforma Cineclic. Primul spectacol a fost „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, după o piesă scrisă de Marc Camoletti, o comedie agreabilă, vie, alertă, cu un umor curat și cu personaje trăsnite, prinse într-un carusel de evenimente nebunești.
„Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, o comedie care descrețește frunțile
Jacqueline (Alexandra Velniciuc) se pregătește să plece la mama ei peste weekend. Robert (Lucian Ghimiși), soțul din dotare, așteaptă ca Jacqueline să iasă, pentru a se bucura de o întâlnire cu amanta lui (Anca Dinicu), care e pe drum spre el. Tot în drum spre el este și bunul lui prieten Bernard (Andreas Petrescu), care va sosi pe post de alibi. Ca să fie casa cu lume multă, mai este așteptată și o bucătăreasă (Maria Buză) care să le gătească feluri de mâncare delicioase. Nimeni nu-l așteaptă, însă, și pe soțul bucătăresei (Marcelo Cobzariu) care să pună și mai multe paie pe foc într-o situație oricum greu de gestionat. 🙂
Când Bernard îl sună pe Robert să-l anunțe că a ajuns la gară și că vine spre el, Jacqueline este cea care răspunde la telefon. Cum și ea se află într-o relație „specială” cu Bernard, evident fără ca Robert să aibă habar, decide să nu mai plece la mama ei. Cum va decurge seara, acum că toți soții, amanții și alte persoane nevinovate prinse în joc se vor regăsi sub același acoperiș? Tot ce vă pot spune este că se declanșează o cascadă de întâmplări presărate cu surprize, confuzii, neînțelegeri și accese de mânie care, privite din afară, din scaunul spectatorului, asigură buna dispoziție și chiar stârnesc unele hohote de râs. 🙂
În afară de Alexandra Velniciuc, pe care am mai văzut-o la teatru și al cărei joc mi-a plăcut mereu, nu-i mai văzusem pe scenă pe nici unul dintre actorii care au dat viață personajelor din „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”. Dar întâlnirea online cu ei a fost una de succes. Lucian Ghimiși este senzațional în rolul lui Robert cel nerăbdător să petreacă timp cu o amantă cu 20 de ani mai tânără. Și care, după ce aproape este prins cu mâța în sac, face tot posibilul să iasă cu fața curată din toată tevatura.
Și Andreas Petrescu mi-a plăcut tare mult în rolul lui Bernard, un personaj care, pe de o parte, pare să aibă o moralitate laxă, iar pe de altă parte este revoltat că trebuie să ia parte la șarada infidelului Robert. Cât despre Maria Buză, care mă făcuse să râd de multe ori în emisiunile umoristice de la tv, și aici are un rol pe care și-l asumă cu competență. Dacă decideți să vedeți spectacolul, bucătăreasa devenită fost top model și pretinsă actriță o să vă facă să râdeți cu lacrimi. 🙂
Stagiunea online a Teatrului Elisabeta poate fi urmărită de oriunde din România, precum și din afara țării. Biletele se pot cumpăra de pe platforma www.cineclic.ro, unde se pot consulta și condițiile de desfășurare.