„Lumini pascale” muzicale la Sibiu

Proiectul „Lumini Pascale” continuă în Săptămâna Mare a Paștelui Ortodox cu trei evenimente programate în 26, 27 și 28 aprilie 2021.

Două dintre evenimentele din seria „Lumini Pascale” se vor desfășura în Catedrala Mitropolitană din Sibiu: Slujbele Deniei cu Corala „Timotei Popovici” și Corul Euphonia. Miercuri publicul va putea asculta lucrarea „Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce” compusă de Joseph Haydn, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii Sibiu.

Luni 26 aprilie, cu începere de la ora 18:00, Corala „Timotei Popovici” a Universității ”Lucian Blaga” Sibiu participă la Slujba Deniei cu un program de Muzică Religioasă. Dirijorul corului va fi Pr. lect. dr. Dan-Alexandru Streza.

Începuturile Corului Catedralei Mitropolitane din Sibiu sunt legate de însăși Catedrala Mitropolitană, a cărei construcție a fost terminată în anul 1906. Primul dirijor al corului a fost Pr. Prof. Timotei Popovici (1870-1950), care din anul 1899 și-a început activitatea la Sibiu, ca dirijor și compozitor, conducând Corul Catedralei Mitropolitane până în anul 1940.

Între continuatorii săi la pupitrul Corului Catedralei Mitropolitane trebuie menționat în primul rând compozitorul și dirijorul Pr. Prof. Gheorghe Șoima (1911-1985), care a dirijat Corul între anii 1940-1985. De-a lungul anilor, corul a participat la numeroase evenimente laice sau bisericești – sfințiri de biserici, concerte și turnee, iar in timpul celui de Al Doilea Război Mondial i-a colindat de Crăciun pe răniții internați în spitalele sibiene.

A doua Denie cu Cor este programată marți 27 aprilie, tot la Catedrala Mitropolitană, cu începere de la ora 18:00. Invitați de această dată sunt membrii corului EUPHONIA al Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea cu dirijorul Aurel Poena.

Fiind considerată una dintre cele mai prestigioase formații corale din România, inițial a apărut în peisajul muzical în anul 1981 sub denumirea „Arutela” și la numai un an va primi titulatura „Euphonia”, sub care se va consacra şi va câştiga aprecierile publicului şi criticilor atât din Romania, cât şi din străinatate.

Fondator și dirijor al Corului a fost timp de peste 35 de ani profesorul Mihail Ștefănescu, care a și manageriat activitatea Filarmonicii în perioada 1995 – 2017. Corul Euphonia a efectuat numeroase turnee în străinătate şi a înregistrat mai multe cd-uri în România şi în studiourile BRAS D`OR.

Ultimul eveniment din seria concertelor dedicate Sărbătorii Pascale este un concert simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii Sibiu condusă de dirijorul Victor Dumănescu, programat pentru desfășurare miercuri, 28 aprilie, la Sala Thalia cu începere de la ora 19:00. Publicul va putea asculta lucrarea „Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce” compusă de Joseph Haydn. Invitat pentru acest concert este actorul Vlad Robaș. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

Share