„Godottino”, primul serial de teatru pentru copii

Premiera primului serial de teatru pentru copii din Romania, „Godottino”, are loc pe 17 iulie, de la ora 11:00, la Teatrul Godot din București.

Godottino
Sursă foto: pagină Facebook Teatrul Godot

Teatrul Godot lansează o producție originală: „Godottino”, o provocare adresată tinerei generații de a fi „cool” prin curiozitatea nativă și „smart” prin alegerile făcute. Un proiect ambițios, Godottino țintește să contribuie la formarea armonioasă, emoțională și psihică, a celor mici, promovând prin acest prim episod teatral – „Origini”, conceptul de educație prin cultură, într-un cadru de poveste, în sala de spectacole a Palatului Bragadiru.

Personajul principal pe care toți cei mici îl vor îndrăgi, și cu care se vor identifica, este Godottino, un copilaș de 9 ani, care are tot felul de curiozități, printre care cea mai interesantă pare a fi robotica. Pasiunea sa pentru știință îl va purta în aventuri haioase, dar nu lipsite de suspans, în timp ce teme actuale cu care societatea se confruntă, precum și posibilele soluționări, sunt schițate și adresate în contextul evoluției relației dintre micuțul Godottino și cei apropiați lui.

Un teatru dedicat atât copiilor, cât și părinților, „Godottino” nu doar observă contextul social, ci propune soluții pentru rezolvarea unor tensiuni și situații, care pot apărea adesea, atât în mediul familial, cât și in relațiile cu prietenii, colegii și profesorii de la școală.

Subiecte precum relațiile de prietenie și sentimentele mai mult sau mai puțin pozitive asociate acestora, mediul înconjurător și sustenabilitatea, tehnologia și folosirea ei într-un context pozitiv, relația câteodată tensionată cu părinții, dar și cât este ea de importantă pentru sănătatea emoțională sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în acest serial de teatru pentru copii, recomandat celor intre 5 și 12 ani.

Cei mici vor învăța că „minciuna are picioare scurte” și niciodată rezultate pozitive, vor afla despre concepte importante pentru dezvoltarea și transformarea lor în adulți responsabili, dar și despre teme precum incluziunea, acceptarea, conștiința faptului că deciziile lor au întotdeauna consecințe, pe care trebuie să și le asume sănătos, indiferent de rezultatul mai mult sau mai puțin armonios.

Bilete și alte detalii pentru Godottino

„Godottino – Origini” va avea loc sâmbătă, 17 iulie, de la ora 11:00, în incinta Palatului Bragadiru, din Calea Rahovei nr. 147-153. Următoarea reprezentație va avea loc sâmbătă, 24 iulie, începând cu ora 11:00.

Biletele pentru spectacol se pot achiziționa online, de pe site-ul Teatrului Godot.

Scenariul și regia: Gina Lazăr
Distribuția: Andrada Fuscaș, Ana Maria Pop, Andreea Șovan, Vlad Brumaru, Vlad Ionuț Popescu/ Valentin Paraschivu.

După spectacol, cei prezenți sunt așteptați în grădina Palatului Bragadiru pentru un Family Brunch și o expoziție de robotică organizată de Universitatea de Robotică București. Organizatorii pregătesc și alte activități distractive și educative, precum si un photo corner special, unde copiii vor putea să-l cunoască pe Godottino și să participe la o sesiune de autografe pe baloane modelante.

Share