„Ghidul nesimțitului” – Radu Paraschivescu

Dacă mai sunt oameni care n-au citit încă „Ghidul nesimțitului” – eu abia zilele trecute am avut ocazia -, atunci această mică recenzie este pentru ei.

Ghidul nesimțitului

Deși prima ediție a volumului „Ghidul nesimțitului” de Radu Paraschivescu a apărut în 2006, iar a doua în 2019, ambele la Humanitas, în ceea ce mă privește, abia anul acesta l-am cumpărat și l-am citit. Pentru cei întârziați cu lectura, la fel ca mine, vreau să precizez că aceasta este o carte de unde poți învăța cum să devii un nesimțit și cum să recunoști un nesimțit. Desigur, totul e o glumă. 🙂 Dar una serioasă. E greu să ajungi nesimțit dacă n-ai fost dresat corespunzător de mic spre a deprinde această artă. La fel, e greu să nu ai deja idee cum să recunoști un nesimțit când întâlnești unul.

„Ghidul nesimțitului”, o lectură de-a râsu’-plânsu’

M-am întrebat pentru cine o fi scris Radu Paraschivescu această carte. Pentru nesimțiți? Nu știu dacă citește vreunul cărți, în primul rând, iar în al doilea rând, chiar dacă ar citi, l-ar ajuta cu ceva să se vadă ridiculizat, ar avea lectura vreun efect profund transformator asupra lui? N-aș crede. Și-atunci, pentru cine a scris-o? Pentru cei care nu sunt nesimțiți? Pentru a afla cât de largă este paleta nesimțirii și în ce locuri poți da peste nesimțiți?

Ce pot să vă spun cu siguranță este că „Ghidul nesimțitului” nu te învață cum să lupți cu nesimțiții. Probabil e nevoie de un alt volum în care să fie tratat și acest subiect. Adică, dacă tot descoperi care sunt nesimțiții, pe unde își fac veacul și cum calcă pe nervi partea cu bun-simț a umanității, măcar să afli și cum să îi anihilezi. Din volumul de față, reiese că lupta ar fi în zadar, căci dintr-o confruntare cu un nesimțit nu ai cum să ieși vreodată victorios.

Potrivit autorului, nesimțitul are un decalog după care se ghidează: el trebuie să fie strident, egocentric, să pătrundă oriunde, să găsească alții ca el, să ia în bătaie de joc toate valorile, să refuze argumentele celorlalți, să fie mereu în centrul atenției, să nu-și pună întrebări, să forțeze oamenii să îi accepte non-valorile și să combată cu toată forța bunul-simț.

Ce-o să aflați, concret, dacă citiți „Ghidul nesimțitului”? Simplu: ce îl face pe nesimțit să fie așa, ce îl susține (adică din ce se hrănește el spiritual, deși cuvântul e prea fin pentru o așa asociere), unde se poate insinua un nesimțit, în câte moduri te poate face să vrei să-ți iei câmpii și în câte feluri te poate face knockout dacă încerci să îl combați.

Citind cartea, am recunoscut toate tipurile de nesimțiți de care pomenește Radu Paraschivescu. În afară de nesimțiții care ies între blocuri cu televizorul dat la maximum să se uite la vreun meci, în timp ce beau bere și scuipă semințe și de nesimțiții care tranșează carne pe măsuța de la parter, unde se plătește întreținerea, în rest, spre nefericirea mea, am întâlnit de-a lungul celor aproape 40 de ani de viață toată pleiada.

Am întâlnit nesimțitul de bloc, care pune manele să se audă până-n stele (ori noaptea târziu, ori dimineața devreme), care aruncă pe geam mâncare stricată, ambalaje, tampoane și altele, ba și o specie pe care autorul nu a detectat-o, pe care personal am numit-o vaca încălțată, care umblă cu tocuri prin casă, apăsat, începând de la 6:00 dimineața.

Am dat peste nesimțitul de autobuz, care încearcă (sau chiar reușește) să te pipăie în aglomerație, cel care se îmbrâncește în ceilalți călători ca să urce el primul, cel care trăsnește a transpirație de ți încrețește părul din nas, cel care, dacă te vede citind dintr-o carte începe să vorbească tare la telefon chiar lângă tine (iar dacă îl fixezi cu privirea, se răstește: „Ce? În autobuz nu e sală de lectură!”).

Am întâlnit și nesimțitul feroviar, care se descalță ca la el acasă și îi miros picioarele sau începe să își extragă cu sârg excrețiile din urechi sau nas. În plus, personal am dat și peste alții de care autorul nu pomenește, și anume cel care vorbește non-stop (chiar dacă tu insiști să îți pui căștile și să citești, te trage de mânecă la propriu să asculți și tu ce are de zis), cel care duhnește a rachiu și vorbește non-stop și cel care încearcă să te agațe deși îi retezi macaroana cât poți de scurt.

N-aveam cum să ratez de-a lungul vieții nici multiple întâlniri cu vreo progenitură a nesimțiților, care să alerge prin tot trenul, călcând oamenii, să urle, vorba autorului, „cu jumătațile de oră” că vrea ciocolată, după care, imediat ce o primește, să se mâzgălească bine pe mâini, pe care să și le șteargă ulterior de perdeaua din tren, pe scaun sau pe fusta doamnei neatente care lucrează la o prezentare pe laptop.

Am dat de-a lungul timpului și peste nesimțitul de restaurant, care vorbește tare, râgâie și se adresează din topor chelnerului. Și, mai grav decât atât, am dat (de prea multe ori!) de nesimțitul de teatru și de cinematograf, care stă „pe telefon” în timpul actului artistic, ba chiar mai și vorbește cu câte cineva la respectivul telefon, sau care stă la taclale cu voce tare cu persoana cu care a venit, de parcă ar fi la el pe tarla.

Și așa mai departe. O să vedeți, dacă citiți „Ghidul nesimțitului”, că veți recunoaște sigur toate tipologiile, ba o să vă mai amintiți și voi alte cazuri de nesimțire de stă mâța în coadă, pe care le-ați observat în viața reală. Eu una am avut două stări citind cartea: ori am zâmbit (iar la vreo trei pasaje chiar am izbucnit în hohote de râs cu lacrimi), ori am simțit că mă apucă nervii, amintindu-mi pățaniile mele personale cu nesimțiții.

Pentru cei interesați, cartea se găsește sigur în unele librării online, eu așa am cumpărat-o, și probabil și în unele fizice. Radu Paraschivescu este scriitor, traducător, jurnalist și redactor de carte. Printre alte scrieri ale sale se numără „Balul fantomelor”, „Răcani, pifani și veterani”, „Maimuța carpatină” și „Recviem vesel pentru tata”.

Share