Buzău International Arts Festival: Ziua Blană Bombă

Buzău International Arts Festival a dedicat seara de 2 septembrie trupei de rock Blană Bombă, care a putut fi văzută într-un documentar și într-un concert live.

Vă întrebați cine este Blană Bombă și ce e cu acest nume? Și eu m-am întrebat la fel până am găsit răspunsurile. 😂 E vorba de o trupă de rock alcătuită din patru băieți de 13-15 ani, care au început să cânte împreună în 2018. După cum recunosc chiar ei înșiși, mai au multe de învățat, dar ce pot să vă spun eu, care ascult rock de zeci de ani, este că au potențial. Cât despre Blană Bombă, numele înseamnă, ei bine, „mișto la pătrat”.

Buzău International Arts Festival: „Kids Rock” și e bine că se întâmplă așa

Documentarul „Kids Rock” (România, 2021), realizat de Claudiu Mitcu, care i-a urmărit pe băieți timp de 3 ani, a fost proiectat în cadrul Buzău International Arts Festival în aer liber, la Amfiteatrul din Parcul Tineretului, pe un vânt de îți sărea basca. Totuși, cu vânt cu tot, am apreciat panorama din spatele ecranului: un lac cu fântâni arteziene, verdele copacilor și un cer albastru presărat cu nori.

Camera de filmat îi suprinde pe trupeții de la Blană Bombă – pe numele lor Nicholas Butacu – tobe, Rareș Stănescu – chitară, Rareș Rădulescu – bass și Zoran Ion Stănescu – în diverse momente ale vieții lor. Sunt filmați atât în clipele de seriozitate, cât și atunci când fac câte o trăsnaie specifică vârstei (de exemplu, înainte de un concert, aruncă de la etaj cu apă peste niște trecători și apoi sunt certați de o doamnă din incintă).

Îi regăsim mai des pe scenă sau pregătindu-se de concerte, când nerăbdători, când anxioși, când uimiți de numărul și mărimea boxelor (ca atunci când au cântat la Rockstadt, de exemplu). Îi vedem și la repetiții, dar și în drum spre școală, la masa din bucătărie cu părinții sau stând de vorbă despre ce fete le plac sau nu. 🙂 Așa am aflat că Zoran este preferatul fetelor – deși nu înțelege nici el de ce 😂 – și că restul sunt invidioși pe el din acest motiv.

Cu toții au început să cânte la RockSchool din București și, când au mers împreună în tabăra rock Ciocanu, în 2018, au format trupa. După spusele lor, au început să sune cât de cât bine după 6-7 luni, însă își dau seama că, și după toți acești ani împreună, mai au mult de învățat până să devină cu adevărat buni. Primul concert l-au avut în Expirat, la un an de la înființare, apoi au cântat și pe alte scene, la Costinești, la reuniunea Compact B de la Arenele Romane, la Radio Guerilla, au avut și un concert de Crăciun în 2019 și, cum spuneam mai sus, au ajuns și la festivalul de metale grele Rockstadt de la Râșnov.

În ceea ce privește relația cu colegii de la școala normală, aceștia ori nu știu despre activitățile rockeristice ale băieților, ori știu și îi iau peste picior sau îi privesc ca pe niște ciudați. Așa e mereu cu noi ăștia care ne învârtim în lumea rock-ului, ori ca muzicieni, ori ca ascultători: lumea are impresia că suntem niște dubioși care jupoaie animale prin cimitire și le beau sângele. 😂 Sfatul meu pentru acești tineri cu vârste între 13 și 15 ani este să își vadă de drumul lor și de pasiunea lor și să muncească în continuare cu drag pentru visele lor de a cânta pe aceeași scenă cu Slipknot și de a ajunge la cât mai multe inimi metaliste.

După proiecție, băieții au susținut un concert live pe scena Amfiteatrului, nu înainte ca Zoran să ne anunțe că acum are 13 ani și că vocea lui este în schimbare, așa că să nu ne mirăm dacă uneori sună ciudat. Cu tot cu vocea în schimbare și cu mici probleme tehnice, băieții au cântat cu avânt, sub ochii părinților (care, de altfel, le sunt și impresari, șoferi și cei mai mari susținători), ai prietenilor și ai altor participanți la Buzău International Arts Festival. Eu le țin pumnii să crească frumos în continuare, și ca trupă, și ca oameni, și să facă o muzică din ce în ce mai bună.

 

Festivalul continuă pe 3 septembrie, la 20:30, cu un concert de „jazz, fado și doină românească” susținut de Maria Răducanu în Parcul Crâng din Buzău. În deschidere va evolua trupa Graiu, de la ora 19:30. Mai multe informații despre eveniment găsiți cu un click AICI.

Share