Festivalul Enescu: Sonya Yoncheva și Malcolm Martineau într-un recital încântător la Ateneu

Ziua de 22 septembrie la Festivalul Enescu a adus un recital minunat la Ateneul Român, susținut de soprana Sonya Yoncheva, acompaniată de pianistul Malcolm Martineau.

Festivalul Enescu

Concertul după-amiezii a adunat la Ateneul Român din Capitală o mulțime de iubitori ai muzicii bune, de la copii de 10-12 ani veniți cu părinții, până la spectatori ajunși la vârste venerabile. Fie că a fost vorba de admiratori ai sopranei Sonya Yoncheva ori ai pianistului Malcolm Martineau sau pur și simplu de fani neobosiți ai Festivalului Enescu, publicul de la Ateneu a umplut sala în proporție de 70%, atât cât era permis în urma deciziei autorităților.

Artiști de renume pe scena Ateneului: Sonya Yoncheva și Malcolm Martineau

Muzicienii au oferit un spectacol elegant de aproximativ o oră și jumătate, cu pauză, urmărit cu respect de audiență, care a ascultat în liniște interpretările și a aplaudat cu entuziasm între piese, atât vocea excepțională a sopranei și prezența ei scenică, precum și calitățile de acompaniator ale pianistului. Programul după-amiezii – Ad Una Stella – a cuprins bucăți muzicale diverse, unele impregnate de veselie, altele dramatice, unele suave, altele pline de ritm.

În prima parte a programului au fost incluse fragmente muzicale cu versuri în franceză, compuse de Duparc („L’invitation au voyage”), Viardot („Hai Luli”), Chausson („Le temps de lilas”), Donizetti („Depuis qu’une autre”) și Delibes. Deși cei doi artiști prezenți pe scenă au fost exemplari în interpretarea tuturor pasajelor muzicale, preferata mea a fost „Les filles de Cadix” de Léo Delibes, un cântec plin de viață, cadențat, în franceză, dar cu suflet spaniol, atât în ceea ce privește versurile cât și muzica.

A doua parte a programului ne-a dat ocazia să ascultăm live fragmente muzicale din Puccini („Sole e Amore”), Martucci („Al Folto Bosco”), Tosti („L’ultimo bacio”) și Verdi („In solitaria stanza” și altele).

Născută în 1981, soprana Sonya Yoncheva a absolvit cursuri de pian și voce în orașul natal din Plovdiv, Bulgaria. Mai târziu, a obținut masteratul în voce la Conservatorul din Geneva, studiind cu Danielle Borst. Artista este câștigătoarea mai multor concursuri internaționale de renume, inclusiv premiul cel mai mare și premiul special CultureArte la concursul Operalia (2010) al lui Plácido Domingo. A fost onorată în calitate de cântăreață a anului la premiile Opus Klassik din 2021 și nou-venită a anului (cântăreață) la premiile ECHO Klassik 2015.

Pentru stagiunea 2021/2022, Sonya Yoncheva are programate debutul în rolul principal din „Manon Lescaut” (Staatsoper Hamburg), „Anna Bolena” (Théâtre des Champs-Élysées Paris), „La Gioconda” și „Fedora” (Teatro alla Scala).

Recunoscut drept unul dintre cei mai importanți acompaniatori ai generației sale, Malcolm Martineau a lucrat împreună cu soliști renumiți precum Sir Thomas Allen, Dame Janet Baker, Olaf Bär, Barbara Bonney, Ian Bostridge, Angela Gheorghiu, Susan Graham, Thomas Hampson, Della Jones, Simon Keenlyside și alții. A primit titlul de doctorand onorific la Royal Scottish Academy of Music and Drama în 2004 și a fost numit International Fellow of Accompaniment în 2009.

Programul zilei de 23 septembrie la Festivalul Enescu

La Ateneul Român, de la ora 16:30, va avea loc un concert susținut de Filarmonica George Enescu, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Programul debutează cu Suita Peer Gynt op. 23 de Grieg, cu participarea sopranei Rodica Vica și a actorului Vlad Ivanov în rolul de povestitor.

Programul este completat de Oratoriul „Strigoii” de George Enescu, o lucrare incompletă, la care compozitorul a lucrat din anul 1916. Schița sa inițială pentru pian a fost culeasă și aranjată de Cornel Țăranu în anii 1970 și orchestrată de Sabin Pautza. Lucrarea este inspirată de versurile lui Mihai Eminescu și reprezintă o lume aparte care merită descoperită. Vor interpreta soliștii Rodica Vica, Alin Anca, Tiberius Simu, Florin Estefan.

La Sala Palatului, de la ora 19:30, va concerta Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, condusă de dirijorul Daniele Gatti, solistul serii fiind celebrul pianist Jean Yves Tibaudet. Programul cuprinde sonorități exotice ale modernismului, semnate de Enescu, Ravel și Debussy. Mai multe informații se găsesc pe site-ul oficial al festivalului.

Noile reguli de acces la concerte

Începând din 23 septembrie, în urma noilor reglementări stabilite de autorități, accesul spectatorilor la toate concertele din cadrului Festivalului Enescu se va face cu biletul valabil și cu prezentarea Certificatului Verde, respectiv a unuia dintre următoarele documente:

· dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-CoV-2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare);

· test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea concertului;

· dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

· dovadă rezultat negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore înainte de începerea concertului.

Pentru a sprijini spectatorii să își facă teste rapide înainte de a intra la concerte, în ultimele zile ale Festivalului Enescu 2021, între 24 și 26 septembrie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, o echipă SANADOR se va afla în holul Sălii Palatului și va asigura serviciul de testare pentru un tarif promoțional – 45 lei/test rapid.

Spectatorii festivalului au de asemenea opțiunea de a se testa în clinicile SANADOR (în sediile de pe străzile Buzești nr. 72, Felix nr. 32, Plevnei nr. 175, Ștefan cel Mare nr. 29). Pentru aplicarea tarifului promoțional, aceștia trebuie să demonstreze că au achiziționat un bilet la unul dintre concertele Festivalului Enescu. Mai multe detalii se pot afla în call-center-ul SANADOR, disponibil non-stop la 021.9699.

Purtarea măştii de protecţie este obligatorie, pe nas și pe gură, pe toată durata prezenței în sălile de concert. Pentru a evita aglomerația și întârzierile, spectatorii sunt rugați să vină cu 30-40 de minute înainte de începerea concertelor, cu precădere la Sala Palatului și la Ateneu.

 

Share