Teatru de weekend: „Ne-am sărutat după sfârșitul lumii”

Teatrul Masca vă așteaptă sâmbătă 9 octombrie, de la ora 19:00, la spectacolul „Ne-am sărutat după sfârșitul lumii”.

Subiectul spectacolului este o altfel de poveste de dragoste. El și Ea sunt unicii supraviețuitori ai sfârșitului lumii. Singuri, pe o planetă pustiită, sunt nevoiți să ia totul de la capăt, să redescopere lumea, zeii, pe ei înșiși. Și ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, de undeva, din umbră, o forță misterioasă îi atrage din ce în ce mai puternic: Zidul!

Mihai Mălaimare semnează scenariul și regia acestui spectacol nonverbal. Din distribuția spectacolului fac parte doi dintre cei mai importanți actori ai Teatrului Masca ajunși la maturitatea artistică, Alina Crăiță și Valentin Mihalache. „Ne-am sărutat după sfârșitul lumii” este un spectacol care a avut premiera în stagiunea trecută dar care, din cauza condițiilor impuse de pandemie, a avut doar nouă reprezentații.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Teatrul Masca își așteaptă spectatorii într-un mediu sigur, pe cât este posibil având în vedere situația actuală. În acest sens actorii, tehnicienii și personalul de sală al Teatrului Masca sunt vaccinați și se testează săptămânal, inclusiv în ziua spectacolului.

Biletele se pot achiziționa online de pe platforma mySTAGE sau de la casa de bilete a teatrului (Bd. Uverturii, nr. 14). Biletele sunt fără loc, ocuparea locurilor se face în ordinea intrării în sala de spectacol.

Accesul la spectacol este permis pentru:

– persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Dovada vaccinării sau a trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID-19. Purtarea măștii de protecție în toate spațiile, precum și pe toată durata spectacolului rămâne obligatorie.

Share