„Romanian Music Journey”, turneu în țară și în străinătate

Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură organizează turneul internațional „Romanian Music Journey”, susținut de soprana Rodica VICA, violonista Clara CERNAT și pianistul și compozitorul francez Thierry HUILLET.

Romanian Music Journey

Turneul internațional „Romanian Music Journey” va avea loc în perioada 19 – 27 octombrie și este organizat în parteneriat cu Conservatorul de Muzică din Montauban – Franța, Association des Amis de Thierry Huillet din Toulouse, Ambasada României în Republica Austria, Institutul Cultural Român de la Viena, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, Filarmonica George Enescu, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca și Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca.

Programul turneului „Romanian Music Journey”

  • MONTAUBAN (Franța), 19 octombrie 2021, ora 19:30
    Auditorium du Conservatoire de Montauban, 5 Impasse des Carmes-Montauban
    Evenimentul de deschidere a turneului internațional „Romanian Music Journey” este un concert-conversație pe tema „De ce europenii iubesc muzica românească?”, organizat în parteneriat cu Conservatorul de Muzică din Montauban – Franța și Association des Amis de Thierry Huillet din Toulouse – Franța. Participarea la eveniment se va realiza pe bază de invitație cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Pentru informații: CZorzin@ville-montauban.fr
  • VIENA (Austria), 21 octombrie 2021, ora 18:30
    Salonul de Muzică al Ambasadei României la Viena, Prinz Eugen-Straße 60
    Cel de-al doilea eveniment din cadrul turneului internațional „Romanian Music Journey” este concertul-conversație pe tema „De ce europenii iubesc muzica românească?” care va prezenta legăturile speciale pe care mare parte dintre compozitorii români prezenți în programul concertului le-au avut cu capitala muzicii: Viena. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria și Institutul Cultural Român de la Viena. Participarea la eveniment se va realiza pe bază de invitație cu respectarea normelor sanitare în vigoare.
  • IAȘI, 23 octombrie 2021, ora 18:00
    Sala Henri Coandă a Palatului Culturii, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 1
    Cel de-al treilea eveniment din cadrul turneului internațional „Romanian Music Journey” este organizat în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași. Participarea la eveniment se va realiza pe bază de invitație cu respectarea normelor sanitare în vigoare.
  • BUCUREȘTI, 26 octombrie 2021, ora 19:00
    Sala Mare a Ateneului Român, Strada Benjamin Franklin 1-3
    Cel de-al patrulea eveniment din cadrul turneului internațional „Romanian Music Journey” este organizat în parteneriat cu Filarmonica George Enescu și va fi prezentat de muzicolog dr. Luminița Arvunescu, realizator Radio România Muzical și inițiatoarea proiectului OPERA FANtastica. Concertul va fi transmis online pe pagina de Facebook a Filarmonicii George Enescu  și pe pagina Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură.
  • CLUJ-NAPOCA, 27 octombrie 2021, ora 19:00
    Palatul Reduta al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Strada Memorandumului 21
    Evenimentul de închidere este desfășurat în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Filarmonica de Stat Transilvania și Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Participarea la eveniment se va realiza în limita locurilor disponibile și cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Pentru mai multe informații accesați site-ul: www.filarmonicatransilvania.ro.Mai multe informații despre turneul internațional „Romanian Music Journey” pot fi găsite pe site-ul www.romanianmusicjourney.ro.
Share