„Casa Gucci”: grandoare, trădare și ce mai rimează

După ce cu aproape două luni în urmă am văzut trailer-ul pentru „Casa Gucci” („House of Gucci”, 2021), abia așteptam filmul, pe care l-am vizionat în avanpremieră pe 25 noiembrie, la Cineplexx Băneasa. Iată cum mi s-a părut!

Casa Gucci

Când te gândești la marile case de modă, indiferent că spui Dior, Cardin, Chanel, e imposibil să nu-ți vină în minte automat câțiva termeni care li se potrivesc tuturor: grandoare, inovație… și, în multe cazuri, prețuri în general inaccesibile muritorului de rând. 🙂 Dar, vorba unui personaj din „Casa Gucci”, „calitatea ți-o amintești mult după ce prețul e uitat”.

Casa Gucci (fondată de Guccio Gucci, fost hamal devenit designer și om de afaceri) nu face excepție. Fondatorul a început prin a produce genți de călătorie și accesorii pentru călăreți în Florența, în 1921, iar la sugestia fiului său Aldo s-a extins în Roma și Milano. Abia după moartea bătrânului, business-ul s-a întins la nivel internațional prin intermediul fiilor.

Dacă ce v-am spus până acum este începutul real al casei Gucci, filmul „House of Gucci” regizat de Ridley Scott, după cartea Sarei Gay Forden, ne arată continuarea sau cel puțin o variantă romanțată a acesteia, din 1978 și până prin 1997. Vedem Casa Gucci condusă de cei doi fii ai lui Guccio, Rodolfo (Jeremy Irons) și Aldo (Al Pacino), apoi de moștenitorul lui Rodolfo, șoarecele de bibliotecă Maurizio (Adam Driver) care se războiește cu vărul său cel idiot, Paolo (Jared Leto). Având în vedere că povestea familiei Gucci este cunoscută și trailer-ul este destul de explicit, nu cred că e vorba de spoilere în ceea ce o să vă spun mai departe.

Decăderea casei Gucci pare să înceapă odată cu intrarea în familie a Patriziei Reggiani (Lady Gaga), fiica unor mici afaceriști în domeniul transporturilor, prin căsătoria cu Maurizio (pe care îl cucerise la o petrecere după ce l-a confundat cu barmanul).

Pentru că Rodolfo o considera o parvenită, alipită familiei doar pentru bani, acesta se înstrăinează de Maurizio și de noua soție, tinerii mergând să locuiască și să lucreze la părinții ei. Maurizio este fericit cu noul aranjament, însă Patrizia este cea care îl împinge să se împace cu familia lui și să facă în așa fel încât să pună și el mâna pe o parte din avere.

Aldo, convins că tânărul e suficient de deștept să ducă imperiul Gucci mai departe, îl ia sub aripa lui pe Maurizio, oferindu-i cum s-ar spune casă și masă în spațiile Gucci de la New York. După moartea lui Rodolfo, care uită în mod convenabil să semneze niște documente pentru moștenirea lui Maurizio, uneltirile Patriziei merg mai departe, culminând cu trădările cu consecințe grave față de Aldo și Paolo.

Maurizio încearcă să schimbe direcția afacerii, însă stilul lui managerial lasă de dorit, iar extravaganțele financiare îi fac să strâmbe din nas pe noii lui parteneri. În plus, mariajul cu Patrizia intră pe o pantă descendentă. Dar femeia nu se împacă deloc cu această situație și ce va face mai departe va schimba complet soarta casei Gucci.

„Casa Gucci”: ce mi-a plăcut și ce nu

Cum spuneam, m-am dus cu mari așteptări la acest film, pentru că din trailer părea că va fi o producție sclipitoare: actori unul și unul, dramă, dinamism, crimă! Ei bine, așteptările mele au fost doar parțial satisfăcute.

Ce nu mi-a plăcut? Încă din primul sfert de oră am simțit că scenariul scârțâie, acțiunea trenează, și, per total, ceva lipsește. Tot filmul mi-a lăsat impresia că, deși subiectul era unul ofertant (afaceri la nivel înalt combinate cu dragoste, trădare și crimă) scenaristul n-a știut cum să-l facă spectaculos pentru privitori. Multe dialoguri seci sau replici absurde, umor slab, tăceri fără sens.

Ce mi-a plăcut? În primul rând, Lady Gaga. După ce i-am apreciat prestația în „S-a născut o stea” („A star is Born”), unde s-a completat cu naturalețe cu Bradley Cooper, la fel de bună mi s-a părut și acum, în rolul Patriziei Reggiani.

Intră perfect în rolul femeii de condiție medie fără școală, fără cultură, care pune mâna pe moștenitorul unei familii puternice, îl manevrează abil pentru a-și îndeplini scopurile și nu ezită să facă gesturi dramatice când îi ajunge cuțitul la os. (Am citit că artistei nu i s-a permis să ia contact cu adevărata Patrizia, ci s-a informat despre viața ei din cărți și articole de presă.)

Deci da, Lady Gaga și-a făcut treaba cu brio – în ciuda condițiilor scenaristice vitrege, aș zice -, iar colaborarea cu Adam Driver pentru a forma cuplul Patrizia-Maurizio mi s-a părut de asemenea reușită: au avut chimie, s-au susținut, s-au completat, au părut un cuplu veridic. Și Adam însuși și-a trecut frumos personajul de la tânărul timid, îndrăgostit și indiferent față de averea familiei,  la adultul cinic, plin de sine și obsedat de traiul în opulență.

Mi-a plăcut și Al Pacino, care este unul dintre actorii mei favoriți și care, la fel ca Lady Gaga, mi se pare că a făcut tot ce a putut cu rolul care i-a fost încredințat, în ciuda scenariului străveziu. Un personaj amabil și plăcut („Împlinesc 70 de ani… lumea zice că 70 e noul 69!”😂), dar un afacerist cu secrete murdare, un tată resemnat cu un fiu incompetent și un unchi înfrânt de nepotul trădător.

Și mi-au mai plăcut scenografia și muzica. M-am delectat realmente cu imaginea scenelor din exterior și cu hit-uri precum „Heart of Glass” (Blondie), „Faith” (George Michael) și arii de operă.

„Casa Gucci” are premiera în cinematografele din România pe 26 noiembrie. Merită să mergeți și să vedeți filmul? Merită, măcar pentru a afla mai multe despre dedesubturile, trecutul și prezentul casei Gucci. Și pentru a-i vedea pe Lady Gaga și Adam Driver, despre care cred că și-au înțeles foarte bine personajele și oferă privitorilor o poveste de dragoste de la extaz la agonie – cum de multe ori au loc și în viața reală, nu doar în filme. 🙂 Astfel, chiar dacă nu a excelat pe partea de scenariu și de glamour, filmul a câștigat pe partea de prestație a actorilor.

Share