„Micul prinţ” deschide anul 2022 la Teatrul Stela Popescu

„Micul prinţ”, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, un concept teatru – dans de Ioana Macarie, este spectacolul care deschide anul 2022 la Teatrul Stela Popescu.

Micul prinț

„Micul prinț” se va juca pe 8 ianuarie, ora 11.00, la Sala mică a Palatului Naţional al Copiilor. Realizat de o echipă compusă din Ioana Macarie (conceptul, regia și coregrafia), Oana Drăghici (scenografia și costumele), Teodor Pisai (sound design), „Micul prinţ” este un spectacol de teatru – dans despre inocența copilăriei, o călătorie stelară a doi prieteni, un cuplu copil – adult, o relație umană care poate fi regăsită în orice familie.

În distribuţie:

Micul Prinț – Alexandru Floroiu
Aviatorul – Cătălin Frăsinescu
Exploratorul – Cosmin Vasile
Vulpea – Denisa Ispir
Șarpele – Andrei Dogaru
Floarea – Silvia Maurițiu
Trandafirii – Alexandra Dogaru, Ioana Rufu, Anda Stoian, Diana Chiripuci, Carmen Mărgărit
Regele – Alexandru Obretin
Afaceristul – Florentin Munteanu
Înfumuratul – Cristina Marin Neagu.

În această aventură, copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere și să prețuiască lucrurile valoroase din viață – bucuria și jocul, generozitatea, bunătatea și frumusețea. Tot ele îi vor călăuzi în anevoiosul și uneori durerosul proces de maturizare. Adultul face o călătorie în sens invers, descoperind importanța inocenței în viața matură.

La „Micul prinț” este permis accesul spectatorilor cu vârste de la 4 ani în sus. Durata spectacolului este de 60 minute fără pauză, iar biletele se pot achiziționa pe www.mystage.ro.

Având în vedere reglementările legale în vigoare cu toate modificările la zi cauzate de pandemie, desfășurarea activității cu publicul se face în condiții speciale, care pot fi consultate pe site.

Share