Noutăți literare de la Meteor Press

Vă supun atenției două noutăți literare de la Meteor Press: volumul istoric „Fier și sânge. Creșterea și decăderea Imperiului German (1871-1918)” de Katja Hoyer și romanul „M-ai trădat” de Lisa Jackson, aflat în curs de apariție.

noutăți literare

Iată despre ce este vorba:

Noutăți literare: „Fier și sânge. Creșterea și decăderea Imperiului German (1871-1918)” de Katja Hoyer

Semnatara volumului „Blod and Iron” este un istoric de origine germană, naturalizat în Marea Britanie, cu studii universitare la Jena, în Germania de Est, unde s-a și născut. Specializată în istoria modernă a Germaniei, Katja Hoyer ne oferă în cartea ei de debut, într-o viziune neconvențională, coerentă și completă, o secvență tulburătoare din istoria de făurire a Imperiului German, al cărui fondator este legendarul Otto von Bismarck.

De altfel, autoarea a ales titlul cărții pornind chiar de la fulminantul discurs pe care Bismarck l-a ținut la 30 septembrie 1862 în fața Parlamentului, considerând că liberalismul este doar un „răsfăț intelectual fantezist” și că nu cu idei și cuvinte, ci cu ACȚIUNE poate fi realizat ceva măreț, așa cum preconiza el, visând la o Germanie unită.

Cu alte cuvinte, idealismul revoluționar al anilor 1848, care cuprinsese întreaga Europa, era „temperat” de Realpolitik-ul acestui prim-ministru conservator prusac, care avea să-l consacre drept unificatorul „prin foc și sabie” al celor 39 de state sub un singur guvern federal, într-un stat conservator dominat de Prusia.

Totul a culminat cu acel eveniment istoric de la 18 ianuarie 1871, când a fost proclamat Imperiul German prin încoronarea regelui Wilhelm I ca împărat, într-o ceremonie fastuoasă la Palatul Versailles, ca un ultim gest de umilire a Franței după ce fusese înfrântă în războiul franco-prusac.

Ceea ce a urmat din acel moment a făcut, pas cu pas, din Germania, prin politica ei de industrializare, o mare putere economică, așezând-o, la mai puțin de un secol de la moartea lui Napoleon, alături de marile puteri Franța și Marea Britanie.

Cartea poate fi găsită cu un click AICI.

Noutăți literare: „M-ai trădat” de Lisa Jackson

Trezindu-se într-un spital, bandajat și învinețit, James Cahill abia o recunoaște pe blonda superbă care îl vizitează în rezerva sa. Treptat, își amintește că este Sophia, cea cu care își înșelase iubita, pe Megan.

Dar Megan a dispărut, sora ei îl suspectează pe James că ar ști ceva, iar poliția și reporterii pun și ei întrebări. James insistă că nu are idee ce s-a întâmplat, însă nu poate scăpa de un sentiment apăsător de teamă. În plus, în jurul său încep să moară femei…

Romanul „M-ai trădat” este al treilea din trilogia Familia Cahill de Lisa Jackson, din care mai fac parte volumele „Dacă ar fi știut” și „Aproape moartă” și se află în curs de apariție la Editura Meteor Press.

Share