„Întuneric” – Ragnar Jónasson

Romanul pe care vi-l semnalez astăzi este „Întuneric”, primul volum din seria Hulda, de Ragnar Jónasson. Cartea, aleasă printre cele mai bune romane polițiste din 1945 încoace de The Times, a apărut spre finalul lui 2021 la Editura Crime Scene Press, în traducerea lui George Arion Jr.

Întuneric

În ultimii ani am dezvoltat o pasiune pentru romanele polițiste scrise de islandezi, probabil pentru că atmosfera e un pic diferită de cea din zonele continentale. Acțiunea se petrece de obciei în toiul iernilor islandeze, cu multă zăpadă, frig năprasnic care pătrunde prin cele mai groase echipamente, cu întunericul iernii nordice care ține și noaptea și ziua, cu polițiști parcă mai apăsați de griji și mai încrâncenați decât omologii lor din zone unde natura e mai prietenoasă, nevoiți fiind să-și desfășoare anchetele în cele mai neprielnice condiții.

În plus, nici crimele nu sunt rezolvate așa cum te aștepți, ba uneori nu sunt rezolvate nicicum – deci nu e ca în filmele de la Hollywood în care băieții răi sunt prinși și pedepsiți la final. 🙂

Primul scriitor islandez de romane polițiste descoperit acum 5-6 ani a fost Arnaldur Indridason, apoi mi-au ieșit în cale Ragnar Jónasson și Lilja Sigurðadóttir, care au unele dintre cărți apărute și la Crime Scene Press. Îmi plac tare mult romanele lui Ragnar Jónasson din seria Dark Iceland – „Orb în zăpadă”, „Negură”, „Orb în noapte” – iar acum, odată cu „Întuneric”, am deschis și seria Hulda.

Pe scurt, „Întuneric” este despre o moarte suspectă pe care încearcă să o elucideze o polițistă în prag de pensionare, în ciuda barierelor care îi cad în drum și a amintirilor personale care o terorizează și o împiedică să își găsească alinarea.

„Întuneric” – o stare, un nume, o viață

Despre ce este vorba în romanul „Întuneric”? Hulda Hermannsdóttir este o polițistă de 64 de ani din Reykjavík care se apropie de pensionare. Deși încă are mintea ascuțită și și-a păstrat forma fizică, Hulda este luată prin surprindere când șeful ei îi cere să elibereze biroul în două săptămâni, deoarece a angajat un tânăr care îi va prelua postul. Deși o asigură că va fi plătită normal până la data la care ar fi trebuit să se pensioneze oficial, Hulda este șocată.

Se simte desconsiderată încă o dată în lunga ei carieră în poliție, în care a fost trecută cu vederea la promovări în principiu pentru că nu este prea prietenoasă și preferă să lucreze mai mult singură, nu pentru că nu ar fi un polițist capabil. Șeful o lasă să-și aleagă un ultim caz dintre cele nerezolvate cu care să-și ocupe cele două săptămâni; așa că ea alege să dezgroape un caz vechi de numai un an, în care o refugiată rusoaică pe nume Elena, în vârstă de 27 de ani, care aplicase pentru azil în Islanda, sfârșise moartă într-un golf stâncos.

Ancheta fusese superficială, anchetatorul concluzionase că femeia s-a sinucis și închisese cazul. Simțind că e vorba de mai mult decât atât, mai ales că Elena tocmai primise viza pentru azil, deci nu prea avea de ce să se sinucidă, Hulda redeschide cazul. Începe să sape printre informațiile cam străvezii și să interogheze încă o dată diverse persoane implicate, să viziteze locurile prin care trecuse Elena și, cu toate că începe să fie tot mai clar că femeia nu s-a sinucis, dovezile clare întârzie să apară.

Necazurile Huldei încep să devină presante când intervine din greșeală într-o altă anchetă a colegilor ei și se adâncesc în momentul în care se apropie prea mult de adevăr, ducând spre un final neașteptat.

De ce mi-a plăcut romanul lui Ragnar Jónasson?

În primul rând, pentru că povestea de suprafață te ține conectat și te face să devii un suporter înfocat al Huldei, care se zbate să descopere adevărul despre tânăra moartă, care avusese o viață tristă și un sfârșit nedrept care nici măcar nu fusese explicat cum trebuie. Hulda se simte datoare să elucideze moartea Elenei și pentru că o face să-și amintească de propria fiică (pe nume Dimma, care în islandeză înseamnă „întuneric”), de soțul ei care s-a dovedit un cu totul alt om decât credea ea și, în general, de tragedia vieții ei personale.

În al doilea rând, pentru că povestea de profunzime este sfâșietoare, despre cum o viață de om se poate modela greșit încă din primii ani și omul respectiv nu va fi niciodată ceea ce dorește sau ce se așteaptă cei din jur să fie. Despre suferințe neștiute care ucid zilnic câte puțin din lumina sufletului și măști care uneori ajung să se confunde cu persoanele care le poartă, încât cei din jur nu mai pot distinge aparența de realitate. Și despre întrezărirea unei fericiri apărute atât de târziu, încât nu se știe dacă mai poate prinde contur și dacă ar putea fi salvatoare.

Fanii literaturii polițiste islandeze vor fi încântați de „Întunericul” lui Ragnar Jónasson, dar nu numai ei, ci și cititorii amatori de romane polițiste în general și de povești cu miez, care nu te lasă indiferent. Cartea poate fi găsită la preț redus pe site-ul editurii Crime Scene Press.

Share