Expo:„Tinere Talente – Susținerea artiștilor și profesioniștilor din sectoarele creative și culturale”

Prima expoziție de artă vizuală contemporană a proiectului „Tinere Talente – Susținerea artiștilor și profesioniștilor din sectoarele creative și culturale” se desfășoară în perioada 7-14 februarie la Elite Art Gallery.

Expoziția „Tinere Talente – Susținerea artiștilor și profesioniștilor din sectoarele creative și culturale” aduce împreună personalitățile creatoare a 15 tineri artiști, exprimate elocvent prin instalații artistice și lucrări de grafică, pictură, design vestimentar și artă textilă.

Expoziția deschide un discurs extrem de actual asupra artei vizuale realizate de tânăra generație și asupra modului în care aceasta comunică, în pofida provenienței din mai multe areale artistice.

În cadrul evenimentului, vor expune artiștii: Alexandra Duță, Alina Bobeică, Ana Postolachi, Ana Vîrdol, Anamaria Vișovan, Andreea Tudor, Delia Ciubotaru, Emilia Boșoi, Eugen Țurcan, Ioana Andrei, Kimberly Vintilă, Laura Candet, Livia Greaca, Oana Sima și Ștefan Mic. Unul dintre mentorii tinerilor artiști aflați la început de drum, Ileana Dana Marinescu, artist vizual și membru al Uniunii Artiștilor Vizuali din România, va expune o serie de lucrări alături de ei.

Vernisajul expoziției are loc pe 7 februarie, ora 18:00, la Elite Art Gallery (Piața Națiunilor Unite, nr. 3-5, București). Expoziția va fi deschisă până pe 14 februarie, de luni până vineri, între orele 11:00–18:00.

Share