„Oleanna”, de David Mamet, în regia lui Bogdan Budeș, a avut premiera pe 14 februarie la Teatrul de Artă București. Iată cum mi s-a părut!
„Oleanna” este o piesă în trei acte, cu două personaje, în care un profesor universitar gata să fie titularizat se pomenește împiedicat în traseul său profesional de o studentă care îl acuză de hărțuire sexuală. Este profesorul vinovat de această faptă abominabilă? Este studenta o victimă? Sau nu? Mie mi s-a părut că nu, dar trebuie să mergeți și voi la spectacol și să decideți singuri. 🙂
„Oleanna” sau când corectitudinea politică distruge vieți
Carol este o studentă pe care o găsim în biroul unuia dintre profesorii ei, plângând și plângându-se că nu înțelege cursul, deși i-a citit și cartea profesorului indicată în bibliografie și și-a notat tot. Tânăra este supărată nu doar că nu înțelege nimic (repetă la modul obsesiv că nu înțelege nimic și că e proastă, ceea ce chiar te face să-ți pui niște întrebări despre capacitățile ei intelectuale) și că a luat notă mică la o lucrare, ci și pentru că ea consideră că a venit la facultate pentru a fi învățată punct cu punct lucruri clare și nu primește ce spera.
Profesorul încearcă să o facă să înțeleagă că facultatea are rolul de a-i stimula pe studenți să gândească, să își pună întrebări, să caute răspunsuri și că nu i se pare normal ca aceștia să vină la cursuri unde să li se dicteze ce să învețe, după care să memoreze și să redea ca niște roboți cuvintele profesorilor.
Carol nu pare capabilă să înțeleagă nici acest aspect, disperarea ei crește în intensitate, iar profesorul îi strânge umărul, într-un gest menit să o calmeze. Omul își asumă vina că ea, studenta lui, nu a rămas cu nimic de la cursul predat de el, și că deci el a eșuat ca pedagog, îi spune să uite de nota de la lucrare și îi propune să vină la el în birou în perioada următoare pentru a-i preda de la capăt acest curs. Când ea îl întreabă de ce, profesorul îi răspunde „Pentru că îmi placi”, motivând în continuare că și el, în copilărie și tinerețe, s-a simțit de multe ori neadaptat și insuficient de deștept.
Data viitoare când îi regăsim în același birou, aflăm că studenta a depus o plângere la comitetul care trebuia să îi acorde titularizarea profesorului, în care îl acuza de hărțuire sexuală. Așadar, adio titularizare, ba chiar mai rău decât atât… o să vedeți, e ceva absolut halucinant.
Cristiana Luca și Lucian Pavel sunt cei care dau viață personajelor, într-o interacțiune actoricească admirabilă. Dacă în prima parte personajul lui Lucian este cel care ne reține atenția, în partea a doua personajul interpretat de Cristiana este cel care acaparează și face ca în sală să se lase liniștea ascultând ce are de spus. Este memorabilă, eu i-aș da un premiu. 🙂 Urmărindu-i, ajungi să te întrebi: cum este posibil ca percepțiile a doi oameni și poveștile pe care ei le spun despre același subiect să fie atât de diferite?
E important să fim auzite, dar asta nu ne dă dreptul să inducem în eroare
Se spune că orice poveste are două fețe. Dar nu cumva una e mai adevărată decât alta?
Sincer vă spun, am fost revoltată de plângerea studentei. Se pare că nu doar eu, deoarece am simțit în sală un murmur printre spectatori, care păreau la fel de nedumeriți ca mine. Ne uitam cu toții și nu înțelegeam de unde și până unde acel profesor care încerca să înțeleagă problema studentei și să găsească o soluție rezonabilă pentru a o ajuta era un agresor sexual.
Da, ca profesor, probabil că nu trebuie să îți atingi studentele pe umăr pentru a le consola, chiar dacă ele vin la tine în birou plângând și dându-se de ceasul morții că sunt proaste și te roagă să nu le pici. Îți vine natural să faci gestul ca om care compătimește alt om, dar ca profesor e bine să-ți ții mâinile acasă, că uite, nu se știe peste cine dai.
Da, nu trebuie să îi spui unei studente că o ajuți la curs „pentru că o placi”; ea este o tânără necoaptă, lipsită de înțelepciune, fără experiență de viață, care nu înțelege în ce fel o placi (în sensul că te regăsești în problemele ei, căci le-ai avut și tu la vârsta ei) și uite, te pomenești că te vede ca pe un agresor și te acuză de comportament indecent.
A greșit profesorul în abordare? Clar!
Dar de aici și până ca studenta să declare și să fie convinsă că omul este un nenorocit de violator mi se pare cale lungă. Faptul că scrii în plângere „mi-a zis că mă place, m-a atins pe umăr, mi-a spus să vin în biroul lui ca să îmi predea doar mie” nu înseamnă că redai precis ce s-a întâmplat, înseamnă că scoți din context niște fapte care îl fac pe acel om să arate cu totul diferit în ochii celor care citesc. Îl faci să nu mai pară un profesor deschis să lumineze o studentă, vorbindu-i de la egal la egal, ca unui adult normal la cap, ci unul dornic de favoruri sexuale.
Aș încheia spunând că este important ca femeile să aibă o voce puternică în societate, să fie curajoase și să fie apărate de legi. La fel ca oricare alt cetățean. Cred că bărbaților nu ar trebui să li se permită să atingă fizic în niciun fel femeile care nu doresc acest lucru, să facă glume deșănțate cu femeile care nu doresc acest lucru sau alte gesturi agresive și că ar trebui să fie trași la răspundere când aceste lucruri se întâmplă.
Mai cred, însă, că există și femei dezechilibrate psihic sau cine știe mai cum care profită de faptul că poate fi foarte ușor să acuzi și să nimicești. Și că toată această corectitudine politică, folosită fără discernământ, poate distruge, pur și simplu, oameni nevinovați.
Când și unde se poate vedea spectacolul?
„Oleanna” (apropo, titul piesei este luat dintr-un cântec folk care critică societatea perfectă) se mai joacă pe 21 februarie la Teatrul de Artă București din str. Sf. Ștefan, nr.21, însă acea reprezentație este deja sold out. Spectacolul mai poate fi văzut și pe 28 februarie și pe 6 martie de la 19.00 la 20.30, tot la sediul teatrului. Biletele se găsesc pe mystage.ro.
