S-a lansat colecția ARTANUX2, artefact de istorie muzicală

Colecția ARTANUX2, sau Artanu’ de două ori, a fost lansată în martie 2022, sub egida Muzicisifaze. Proiectul le oferă iubitorilor de muzică ocazia de a-și completa hobby-ul prin achiziționarea unor produse care pot adăuga un plus de valoare pasiunii pentru un solist sau o trupă.

Artanux2

Adrian Pleșca Artan este probabil cea mai iconică reprezentare a solistului vocal post-revoluționar, un amestec de carismă, talent și umor, un prototip autohton al anti-eroului care a reușit să se impună afectiv și să rămână ancorat în conștiința colectivă a publicului autohton.

Colecția ARTANUX2 este reprezentată de o ediție limitată de 16 boxset-uri personalizate și numerotate, care conțin o fotografie realizată manual în tehnica Van Dyke, semnată și numerotată de către artist, de asemenea semnată pe verso de fotograful Mihai Barbu, o carte poștală suvenir, certificatul de autenticitate cu hologramă și o piesă de puzzle care va da posibilitatea achiziționării primului NFT cryptoartan.

Proiectul propus de Muzicisifaze și realizat alături de Dash Film și Axa Valaha Productions acoperă o nișă neglijată în Romania, de unde fanii diverselor trupe pot achiziționa aceste obiecte devenite deja de colecție. Satisfacția de a deține asemenea „artefacte” de istorie muzicală este unică și reînnoiește legătura emoțională cu anii adolescenței.

Prin acest proiect, Muzicisifaze se adresează în special celor rămași fideli trupelor care au scris pagina lor de istorie în muzica românească. Boxset-urile se găsesc pe artanu.muzicisifaze.com.

Share