N-am mai văzut de ceva vreme un lungmetraj de animație, așa că după ce am vizionat „Merge și-așa”, am decis să vă spun și vouă despre ce e vorba, că poate vă interesează.
Dacă n-am zis până acum, nu sunt cel mai mare fan al filmelor de animație, dar nici nu le ocolesc. De exemplu, îmi place să merg la festivalul „Animest”, unde în fiecare an am văzut tot felul de filme de animație absolut adorabile. Unele dintre ele, cum ar fi „Ascultă, tată!” sau „Rio 2096: O poveste de dragoste si furie” mi-au rămas și acum în memoria afectivă.
Așa că n-aveam de ce să refuz invitația de a vedea lungmetrajul de animație „Merge și-așa”, scris și regizat de Valentin Urziceanu. Vă spun din start că, din punctul meu de vedere, filmul nu se ridică la nivelul celor menționate mai sus, dar, cum gusturile oamenilor diferă, sunt sigură că există un public care va aprecia și această peliculă.
În film sunt două planuri, un plan în care o mână de oameni dintr-o echipă de creație analizează un film de animație pe care îl au în lucru și un plan în care vedem chiar povestea din filmul respectiv. Echipa de creație, ca multe altele în realitate, se luptă cu lipsa fondurilor și vrea să obțină calitate cu bani puțini – ceea ce, după cum știm, nu se poate nici în film, nici în viață. 🙂
Acțiunea din filmul de animație la care lucrează echipa se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în București. Giani este un băiat de etnie romă care, într-o zi, descoperă la barul unde lucra un disc cu Django Reinhardt. Giani începe să viseze la cum ar fi să ajungă și el un mare chitarist, inspirat de faimosul Django care a dezvoltat stilul Jazz Manouche, deși în tradiția neamului său era vioara, nu chitara. Spre nemulțumirea tatălui său, la rândul lui un muzician ratat, Giani vinde vioara și se apucă de chitară.
După ce este prins de soldații germani, închis pentru că era de etnie romă și eliberat de unul dintre ofițerii impresionați de talentul său muzical, Giani pleacă pe jos spre Paris, pentru a-și vedea idolul, iar pe drum întâlnește tot felul de artiști și le descoperă muzica și tradițiile. Ajuns la Paris, are parte de alte aventuri mai mult sau mai puțin tenebroase, alături de Marie, a cărei mătușă era membră a Rezistenței.
În descrierea filmului se spune că „Merge și-așa” este „o satiră despre film, muzică și viață”. Putem spune că da, sunt ridiculizate tot felul de aspecte, unele de care ne ciocnim în viața de zi cu zi, altele de care doar am auzit. Avem în film prejudecăți despre furt asociat cu persoanele de etnie romă sau despre avariție asociată cu evreii, precum și idei fixe despre ce ar trebui să fie o persoană și ce poate deveni în realitate și multe altele.
Cât despre vorba „Merge și-așa”, o auzim și în film la fel de des ca în realitate. Da, un lucru ar putea fi făcut mai bine, dar nu ne mai chinuim, căci merge și-așa. Această lehamite care îi scoate din minți pe cei care chiar vor să facă treaba adecvat, dar n-au cu cine.
Personal, jocul actorilor nu mi s-a părut cel mai bun, iar insistențele, care se voiau amuzante, pe replici din filme celebre, nu știu cât de inspirate sunt. Repet, însă, gusturile oamenilor diferă, deci faptul că eu n-am fost 100% încântată sau că poate nu am prins toate subtilitățile nu înseamnă că animația nu merită văzută.
Nu știu cui anume îi este destinat acest film, deși cred că îl pot vedea și copiii, cu acordul părinților, și probabil că lor li se va părea chiar mai atrăgător, mai ales că pot trage și unele învățăminte din el. De exemplu, că în viață e bine să te concentrezi pe ce îți place și să îți urmezi visurile: „Când înțelegi că vrei să-ți petreci restul vieții într-un fel anume, vrei ca restul vieții să înceapă cât mai repede posibil”. 🙂
„Merge și-așa” va intra în cinematografele din România pe 3 iunie.
