„Steaua fără nume” – Mihail Sebastian

Editura Cununi de stele a lansat luna aceasta ediția bilingvă română-bengali a piesei de teatru „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian. Această piesă a fost prima traducere în India, din limba română, a unei opere literare românești, în 1965.

Steaua fără nume

Mihail Sebastian (pe numele adevărat Iosif Hechter), autor român de origine evreiască, este cunoscut publicului din România mai mult pentru „Jurnalul” său, lucrare de vază a literaturii interbelice. Însă brăileanul a scris și piese de teatru: „Jocul de-a vacanța”, „Steaua fără nume”, „Ultima oră” și „Insula”, pe care nu a apucat să o termine, fiind încheiată de unul dintre prietenii săi și jucată ulterior.

Comedia în trei acte „Steaua fără nume”, apărută acum în ediție bilingvă română-bengali, editată de Carmen Mușat-Coman, a fost tradusă pentru spațiul indian de către Amita Bhose , cea care a fost și prima traducătoare a lui Eminescu în India. Piesa lui Sebastian, tradusă astfel, a avut premiera scenică la Calcutta în 1965 și a fost și difuzată la radio în 1967.

Despre lucrarea lui Sebastian, Amita Bhose scria: „Totul – inspirația, atmosfera, personajele – din „Steaua fără nume” îmi era atât de familiar, încât aveam senzația că citesc, în traducere, o piesă indiană. Fără îndoială, Mihail Sebastian e un scriitor de farmec universal, fapt care s-a confirmat prin marele succes de public pe care l-a avut piesa adaptată de mine în limba bengali. Artștii înșiși erau profund emoționați”.

„Steaua fără nume”, o fugă după idealuri care nu pot fi atinse decât pentru o clipă

Într-o gară mică de provincie, undeva între Sinaia și Câmpina, după cum pare să sugereze acțiunea, 🙂 o tânără frumoasă, elegantă și misterioasă este dată jos din tren de controlor pentru că nu avea bilet. Mai mult, încerca să își plătească drumul spre București cu niște fise de la cazino.

Șeful de gară, care se întreținuse cu profesorul Miroiu, după ce acesta din urmă primise o carte foarte scumpă pe care o comandase recent, vrea să îi facă proces verbal femeii, care însă nu are acte și nici nu vrea să spună cine este ba, mai mult, vrea să se așeze pe linii și să se sinucidă.

VOCEA LUI ICHIM: Stă pe linie și trage din țigare.
PROFESORUL (iese repede, îngrijorat): Doamnă!… (Dispare în întuneric).
ȘEFUL (din prag): Coniță!… Doamnă!… Veniți aici la lumină. Degeaba stați pe linie. Până la unsprezece treizeci și cinci nu e niciun tren să vă calce.

Profesorul se oferă să o găzduiască în modesta lui locuință, pentru a o liniști, cu gând ca el să plece să doarmă la un coleg de muncă. Însă între cei doi se creează o conexiune ca între două lumi complet diferite și noaptea ia o altă turnură.

Profesorul Miroiu, un intelectual fin, avid de cunoaștere, care trăiește în lumea cărților și a ideilor și care a găsit o stea care nu se află în niciun catalog, Mona, o femeie de lume, obișnuită cu luxul, blazată și total lipsită de profunzime spirituală, șeful gării, un individ simplu la minte și conformist, domnișoara Cucu, o profesoară severă și limbută, dar nu prea inteligentă și profesorul Udrea, cel preocupat de simfonii sunt personaje fascinante, pe care le urmărești curios, dornic să afli unde le va duce povestea. Cumva, știi unde le va duce, dar asta nu strică nicidecum farmecul drumului până acolo.

De ce să citiți „Steaua fără nume” – în română, că în bengali nu știu câți se vor descurca? 🙂 Pentru că e o piesă scurtă și alertă, tonică, dar și melancolică, un text care te face să și zâmbești, dar și să verși o lacrimă. Pentru că este o poveste de dragoste fulgerătoare, o poveste despre relațiile provinciale dintre vecini, o poveste despre acea parte de natură umană care caută, visează și speră, forțând limitele imaginației, dar și despre partea care nu vede mai departe de propriul cerc limitat. E o lectură plină de duioșie, care nu te lasă indiferent, ceea ce face orice lectură de calitate.

PROFESORUL: Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd, în care numai noi, în marea noastră singurătate, ne zbatem pe o planetă de provincie, ca într-un târg în care nu curge apă, nu arde lumina și unde nu opresc trenurile rapide… Dar sunt seri când tot cerul foșnește de viață… când pe ultima stea, dacă asculți bine, auzi cum freamătă păduri și oceane – fanstastice păduri și fantastice oceane – seri în care tot cerul e plin de semne și de chemări, ca și cum de pe o planetă pe alta, de pe o stea pe alta, ființe care nu s-au văzut niciodată se caută, se presimt, se cheamă…
NECUNOSCUTA (încet, cu teamă): Și se găsesc?
PROFESORUL: Niciodată.
NECUNOSCUTA: De ce?
PROFESORUL: Pentru că nimeni n-a trecut niciodată de pe o stea pe alta. Pentru că nici o stea nu se abate niciodată din drumul ei.

Volumul bilingv „Steaua fără nume”, apărut cu sprijinul financiar al Ambasadei Indiei la București, se găsește la Editura Cununi de stele și se poate comanda cu un mesaj la office@edituracununidestele.ro.

Share