„Alcarràs”: trei generații, o livadă și un viitor tulbure

„Alcarràs”, câștigătorul Ursului de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, vine și în cinematografele din România din 15 iulie. L-am văzut în avanpremieră, așa că să vă spun ce am înțeles din el!

Alcarràs

„Alcarràs”, regizat de Carla Simón, este prima peliculă în limba catalană care a primit Ursul de Aur. Inspirat chiar din viața familiei regizoarei, filmul adună o mână de actori neprofesioniști cu vârste cuprinse între 5 și 80 de ani, care spun povestea unei familii de fermieri dintr-un mic sat din regiunea Catalonia, Alcarràs.

„Alcarràs”, portretul unei familii și al dispariției tradițiilor

Viața noastră, ca ființe umane locuitoare ale acestei plante, este în permanentă schimbare. De la un an la altul și de la o decadă la alta observăm modificări mai mari sau mai mici în ceea ce privește felul în care lucrăm, călătorim, ne facem planuri, visăm sau iubim. Dacă pe vremea bunicilor noștri viața arăta într-un fel, mulți dintre aceștia au impresia că nimic din ce este în prezent nu mai seamănă cu vremea copilăriei și tinereții lor. Și chiar au dreptate.

Așa și bunicul Rogelio, veteranul familiei de fermieri din „Alcarràs”: pe vremea tinereții lui, nu fusese nevoie să facă un contract scris pentru pământul pe care îl primise de la bătrânul Pinyol și pe care cultivau piersici. În prezent, însă, tânărul moștenitor Pinyol îl somează pe Rogelio și pe familia lui – copii și nepoți – să se mute până la sfârșitul verii, deoarece acel pământ este al lui, cu acte și dorește să-l folosească în alt mod, mai modern, mai aducător de bani. Nu să culeagă piersici, care nu aduc cine știe ce câștig.

Membrii familiei lui Rogelio își trăiesc deci, ultima vară la livadă, și fiecare reacționează în felul său la viitoarea schimbare.

Tatăl, Quimet, muncește până la epuizare, este mereu nervos și îl vezi că se simte neputincios pentru că nu poate face nimic să-și păstreze stilul de viață. Fiul, Roger, deși lucrează mult el însuși, are și momente de revoltă în care își petrece timpul cu tineri de vârsta lui, ignorându-și datoriile față de familie.

Sora cea mare, Mariona, trage cu urechea la discuțiile adulților, pentru a afla ce le rezervă viitorul ei și fraților ei, și se lasă cuprinsă de tristețe și furie la serbarea la care participă tot satul. Chiar și sora cea mică, deși până nu demult se juca nestingherită cu verii ei, are coșmaruri care ne fac să ne dăm seama că până și ea simte că lucrurile au intrat pe un făgaș nedorit.

Nu știu cât de impresionați vor fi cinefilii români de „Alcarràs”, dar sunt sigură că îl vor vedea cu oarecum alți ochi decât juriul de la Berlinale. De ce? Pentru că mulți dintre românii care locuiesc în mediul rural sau au rude prin diverse astfel de zone pot, probabil, să recunoască propriile probleme și neajunsuri în filmul Carlei Simón.

Pot să recunoască munca grea cu pământul și cultivarea legumelor sau fructelor, profitul mic obținut din vânzările acestor produse (aici mi-a amintit de un documentar pe care l-am văzut acum câțiva ani), elementele modernității care au înlocuit metodele tradiționale și așa mai departe. Cumva, vor simți că filmul este și despre ei, vor simți că ei au trăit la prima mână ce trăiesc în film membrii familiei Solé.

Care membri, așa plini de necazuri cum sunt, par să aibă o legătură de familie extrem de puternică. Îți dai seama de acest aspect din faptul că își petrec timpul liber în aceeași cameră, la televizor, că folosesc baia în același timp (fetița se spală într-o cadă după un mic paravan, fata cea mare își face unghiile, mama îi masează tatălui spatele înțepenit de muncă) sau că nimeni nu face nimic fără știrea celorlalți. Și asta e tot un fel de tradiție pe cale de dispariție, căci câți dintre noi mai stăm așa claie peste grămadă cu familia, și în armonie, pe deasupra?

Cum spuneam, „Alcarràs” intră din 15 iulie în cinematografe, așa că alegeți-vă unul dintre spațiile pe care le găsiți enumerate pe site-ul Bad Unicorn, distribuitorii oficiali, și mergeți să îl vedeți. E un film luminos și întunecat, în același timp, despre un trecut privit cu nostalgie și un viitor nesigur, despre rezistență în fața shimbării inevitabile și efectele sale, dar și despre relații de familie emoționante.

Share