„Elvis”, povestea starului prin ochii managerului

Până la „Elvis” (2022), mai văzusem fix două filme regizate de Buz Luhrmann: „Moulin Rouge!” și „The Great Gatsby”. Pentru că ambele mi s-au părut fascinante, fiecare în felul lui, mi-am zis că și la „Elvis” pot să merg cu toată încrederea, că n-are cum să nu-mi placă. Nu a fost o presupunere greșită.

Elvis

N-o să mă dau acum mare fan Elvis Presley, ci o să recunosc că, deși a fost printre primii artiști pe care i-am ascultat pe casete în copilărie (când nu aveam nici CD-uri și nici YouTube), nu am rămas cu el în playlist de-a lungul timpului. La mine muzicile de suflet sunt metale – mai ușoare sau mai grele – dar pot să recunosc că Elvis a fost un fenomen și că, da, aproape orice piesă a lui pe care aș deschide-o acum să o ascult mi-ar plăcea de la primul până la ultimul acord.

Dacă mă nășteam în America epocii lui, clar eram și eu la concertele lui și strigam ca din gură de șarpe, la fel ca acele mulțimi dezlănțuite de fete și femei în toată firea care intrau în transă când îl urmăreau cum cântă în timp ce mișcă languros din șolduri. Că nu degeaba ziarele îl numeau Elvis The Pelvis. 😁

Elvis: De ce țipă așa?
Un coleg de scenă: E datorită zgâlțâitului.
Elvis: Ce?
Colegul: Fetele astea vor să te vadă cum te zgălțâi. Mișcă-te, omule!

„Elvis” 2022: când e periculos să spui ceva… cântă!

Așa că, neștiind mare lucru despre viața și cariera lui Elvis, am aflat multe detalii despre marele artist din acest film al lui Buz Luhrmann, în care naratorul, cel care spune povestea lui Elvis, este nimeni altul decât de controversatul său manager.

Habar n-aveam că Elvis cel din Memphis, Tennessee, fusese așa de atașat de mama lui și ea de el sau că pe ea a dărâmat-o avântul pe care l-a luat cariera muzicală a fiului său. Nu știam nici că Elvis a avut un impresar care l-a manipulat ani la rând, i-a dirijat cariera cum a vrut și l-a șantajat, astfel încât să „danseze” după cum voia el. Căci, nu-i așa, trebuie să dai publicului ceea ce vrea, dar îi e jenă să recunoască: cel mai mare show de pe pământ. 🙂

Nu știam (și nu puteți să ziceți că e spoiler, că pe internet se găsește tot ce e de găsit despre Elvis) că a fost amenințat cu închisoarea pentru că dansurile lui „tremurătoare” erau considerate indecente. Dar să nu uităm că Elvis cânta în SUA în anii ’50 și ’60 ai secolului trecut, când artiștii erau urmăriți cu atenție de autorități, iar la concerte spectatorii albi erau separați printr-un cordon de cei de culoare. Și clar nu mi-am închipuit că Elvis avea impresia despre el însuși că n-a realizat nimic de succes și că nimeni n-o să-l țină minte după ce nu va mai cânta.

Vă imaginați așa ceva? Omul credea că lumea îl va uita, și, când colo, o grămadă de artiști s-au inspirat de-a lungul anilor din muzica lui sau i-au cântat piesele și restul oamenilor ascultă și acum „Can’t Help Falling in Love”, „Heartbreak Hotel”, „Love me tender”, „Blue Suede Shoes”, când sunt îndrăgostiți sau când sunt nefericiți, când râd sau când plâng sau când au nevoie de un refugiu.

Sigur, nu tot ce e într-o peliculă, fie ea și biografică, e complet real. Multe detalii din viața lui Elvis au fost lăsate pe dinafară, iar altele au fost oarecum prelucrate. De exemplu, Elvis și BB King s-au cunoscut, dar n-au fost așa de buni prieteni cum îi prezintă filmul.

Pe scurt, filmul „Elvis” (biografie, dramă, muzică, Australia-SUA, 2022) trece în două ore și 39 de minute prin devenirea și succesul acestui artist unic: de la copilăria de alb crescut într-un cartier de negri, unde a descoperit rhythm and blues-ul pe care l-a combinat mai târziu cu stilul country, la tinerețea în care a fost lansat și manageriat de escrocul „colonel” Thomas Parker, cucerind fără drept de apel inimile fanelor și la plafonarea la care a fost forțat de acesta în ultimii săi ani. Vedem un om care a trăit și s-a exprimat prin muzică, și când a fost acceptat, și când a fost cenzurat. „Când e periculos să spui ceva… cântă!”  (în clipul de mai jos este Elvis cel real, iar în film veți vedea o scenă care redă această interpretare).

Austin Butler, un Elvis aproape perfect

Austin Butler, actorul care l-a interpretat pe Elvis, a fost aproape de perfecțiune. Timiditatea și inocența tânărului care urca pentru prima oară pe scenă, entuziasmul cu care aborda fiecare concert și întâlnire cu fanele, durerea pierderii mamei sale, furia și neputința care i-au marcat uneori relația cu tiranicul Parker, pe toate le-a interpretat cu tot talentul de care dispune.

La început, mi s-a părut că îi lipsește șarmul lui Elvis cel real, dar pe măsură ce acțiunea înainta, l-a căpătat. 🙂 Pentru că și Elvis cel real era într-un fel în anii de după debut, și diferit când a revenit pe scenă după anii de armată, după o serie de filme în care a jucat și după căsătorie. Avea mai multă încredere în el și în ceea ce trezea în public, iar Austin a reușit să transmită totul așa cum trebuie.

Dacă un alt actor ar fi fost mai potrivit? Cine știe? 🙂 Austin nu a fost perfect, dar a fost pe acolo și s-a văzut că a muncit mult să intre în pielea personajului. La unele piese, cântă chiar el. De altfel, a și declarat că în viața lui nu s-a simțit mai dator să își facă bine treaba decât pentru acest rol.

Tom Hanks, pe care la început probabil că nici n-o să-l recunoașteți, așa de tare l-au transformat la machiaj, l-a interpretat cu abilitate pe managerul cel lingușitor și alunecos, care aranja de fiecare dată lucrurile exact cum dorea, fără să-i pese prea tare de ce voia artistul pe care îl manageria.

Merită să mergeți la cinema și să vedeți „Elvis”? Sigur că merită. Nu pentru actori sau pentru scenariu (mă îndoiesc că o să ia cineva vreun Oscar). Ci pentru muzică, pentru imagine, pentru emoție și pentru povestea celui care a fost și va rămâne Elvis Presley, Regele Rock’n’Roll-ului, cel mai bine vândut solist al tuturor timpurilor. 🙂

Share