„Nu vorbim despre asta” – premieră la Teatrul Odeon

Premiera spectacolului „Nu vorbim despre asta” de la Teatrul Odeon, de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, va avea loc la Sala Studio sâmbătă, 11 și duminică 12 martie, ora 19.30, anunță un comunicat al teatrului.

Nu vorbim despre asta

„Nu vorbim despre asta”, cu Vlad Bîrzanu, Ruxandra Maniu, Anda Saltelechi și Eduard Trifa, cel de-al doilea proiect câștigător al concursului Tineri regizori, texte contemporane, ediția 2022, este povestea unei generații, spusă pe patru voci. O generație de copii cu părinți bulversați, prinși între nostalgia după certitudinile oferite de vechiului regim și promisiunile unei vieți mai bune în capitalism. Este povestea acelor oameni care s-au născut la mijlocul anilor ’80 și au copilărit în ’90 fără telefoane mobile sau internet, a căror intrare la facultate a coincis cu admiterea României în UE.

Piesa este o confesiune a descoperirii de sine, a unor tineri adulți care s-au maturizat „după ureche”, fără să aibă vreun manual de utilizare al vieții, în contextul unei societăți în schimbare și disecă toate acele subiecte incomode – neînțelegerea propriei identități, sexualitatea, abuzul fizic și emoțional, relațiile de familie disfuncționale – ascunse sub preș în familia românească tradițională.

Din perspectiva dramaturgică, „Nu vorbim despre asta” se încadrează în sfera teatrului semi-documentar, o formă pe care echipa acestui proiect o numește teatru documentat.

Textul piesei a fost scris în 2018, în cadrul rezidenței de scriere dramatică DRAMA 5 Ediția III, organizată de Reactor de Creație și Experiment (Cluj- Napoca) – program coordonat de dramaturgul Alina Nelega.

Următoarele reprezentații din luna martie ale spectacolului „Nu vorbim despre asta” sunt programate la Sala Studio, vineri și sâmbătă, 17 și 18 martie, ora 19.30, iar biletele pot fi achiziționate online, fără comision, de pe site-ul Teatrului Odeon, www.teatrul-odeon.ro sau de la Casa de Bilete (luni – duminică, 11.30 – 14.30 și 15.00 – 19.00).

Share