TIFF 2023: gala de deschidere și highlight-uri din program

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF 2023) din Cluj-Napoca se desfășoară anul acesta în perioada 9-18 iunie. Iată care sunt highlight-urile!

Și anul acesta, Cluj-Napoca îi va întâmpina pe cinefili în luna iunie cu faimosul TIFF, un festival de calibru internațional, cu filme unul și unul și invitați de marcă.

 

TIFF 2023

„Confort nordic” deschide TIFF 2023

„Confort nordic” (Northern Comfort, Islanda / Marea Britanie / Germania, 2023) este filmul care va deschide  Festivalul Internațional de Film Transilvania, ediția nr. 22. Regizată de cineastul islandez Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, pelicula face parte din Focus Nordic, un program complex al acestei ediții care va aduce în fața spectatorilor din Cluj-Napoca peste 40 de filme, concerte și cine-concerte din Norvegia, Islanda, Danemarca, Finlanda și Suedia.

Filmată în Anglia, Franța și Islanda, comedia este o cursă contra cronometru prin aer și printre nămeți, o aventură improbabilă în care anxietatea e contagioasă, iar paranoia pândește după colț. Pe principiul cui pe cui se scoate, fobia de mers cu avionul poate fi tratată printr-un zbor de lungă durată, sub supravegherea unui ghid. Cel puțin așa spune cursul exclusivist la care se înscrie un grup deloc eterogen de anxioși. Problemele însă apar rapid și escaladează surprinzător de absurd.

Vineri, 9 iunie, de la ora 20:45, mii de spectatori sunt așteptați în Piața Unirii alături de echipa filmului „Confort nordic” și de alți invitați speciali pentru a sărbători startul TIFF 2023, într-o seară plină de surprize.

„Kingdom Exodus” de Lars von Trier, Cate Blanchett în „Tár” și Isabelle Huppert în „La syndicaliste”

Noile producții ale lui Lars Von Trier și Fatih Akin, filmele care au câștigat marile premii la festivalurile de la Veneția sau Locarno, dar și mult așteptatul „Tár”, cu Cate Blanchett în rolul principal, vor face parte din programul celei de a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

„Riget Exodus / The Kingdom Exodus” (Danemarca, 2022) a treia parte a trilogiei horror cult regizată de Lars von Trier a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția 2022. Serialul urmărește viața plină de absurd și supranatural a pacienților și a personalului din secția de neurologie a spitalului Rigshospitalet din Copenhaga. Un organism enorm din carne și sânge s-a materializat pe coridoarele și în saloanele instituției, interferând cu destinele deja încercate ale celor care îl populează.

La 28 de ani de la lansarea primului sezon creat pentru televiziunea daneză, „The Kingdom” a ajuns rapid o senzație internațională, iar în acest sezon final, von Trier se întoarce la o parte dintre personajele și poveștile originale, aducându-le în prezent cu și mai mult umor, dar și grotesc. Toate cele 5 episoade ale seriei vor fi prezentate la TIFF într-o proiecție-maraton unică, parte din Focus Nordic.

Cu 6 nominalizări la Oscar – inclusiv pentru cel mai bun film și cea mai bună actriță în rol principal – „Tár” este o dramă psihologică despre un personaj excepțional, dar chinuit de paranoia și insomnii. De la zvonurile despre relațiile nepotrivite pe care le are cu femei mai tinere din orchestră și până la stilul ei de viață similar cu al vedetelor rock, destinul Lydiei Tár (Cate Blanchett) este unul violent, amplificat obsedant de muzica pe care o compune și o dirijează.

Un obișnuit al TIFF-ului, celebrul regizor, scenarist și producător german Fatih Akin („Head-On”, „The Edge of Heaven” sau „Soul Kitchen”) își va prezenta noul film – „Rheingold” (Germania, 2022) – în iunie la Cluj-Napoca. Inspirat de viața rapperului Xatar, „Rheingold” e o poveste captivantă despre succes și muzică, dar și violența străzilor, toate spuse cu umor, pe ritmuri de hip-hop.

Și noul film cu Isabelle Huppert în rolul principal va fi văzut la TIFF 2023. „La syndicaliste” (r. Jean-Paul Salomé, Franța, 2022) este un thriller inspirat din realitate: personajul interpretat de Huppert este angajata unei companii de energie nucleară care denunță o serie de practici ilegale din interiorul instituției. Fapta ei declanșează un război fără scrupule între angajat și angajator, care culminează cu un atac violent asupra femeii în propria casă.

Trei cine-concerte de neratat la Festivalul Internațional de Film Transilvania

Clasicii perioadei mute a cinematografiei, muzicieni și compozitori renumiți, improvizații și ritmuri tradiționale se împletesc în trei cine-concerte de neratat, în cadrul celei de-a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Seria de cine-concerte se deschide cu „Manasse”, un clasic al filmului mut românesc proaspăt restaurat de Arhiva Națională de Film, acompaniat live de Cvartetul Volekh, duminică, 11 iunie, de la ora 19:30, la Cinema Dacia. Regizat de Jean Mihail, filmul spune povestea iubirii interzise dintre Matei și Lelia, doi tineri de etnii diferite. Aclamat drept „filmul anului” la lansarea sa în 1925, Manasse este o piesă de referință în istoria cinematografiei noastre, adaptând pentru ecran o piesă de teatru care fusese retrasă de la Teatrul Național din București pe fondul unor proteste naționaliste și antisemite.

Miercuri, 14 iunie, la Muzeul de Artă, de la ora 21.30, sunteți invitați într-o călătorie cu un film de groază mut, pe muzica originală și în acompaniamentul live a doi muzicieni de renume, Stephen Horne și Martin Pyne. „The Unknown” („Necunoscutul”) este un film-cult din 1927 al nonconformistului cineast Tod Browning. O poveste despre lumea întunecată a naturii umane, despre iubire și sacrificiu.

Un alt cine-concert de excepție combină magistral unul dintre filmele regizorului F.W. Murnau (cel care a regizat „Nosferatu”), „Tabu: A Story of the South Seas” („Tabu: O poveste din Marea Sudului”, 1931), cu muzica originală a compozitoarei Violeta Dinescu și interpretarea live a Trio-ului Contraste, alături de Dorin Cuibariu. Evenimentul va fi prezentat de Ligeti Festival și Transylvania Art and Science la TIFF 2023, vineri, 16 iunie, de la ora 19.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Sala Reduta.

Tangerine Dream și Jay-Jay Johanson cântă la TIFF 2023

Aflați la primul lor concert în România, artiștii de muzică electronică Tangerine Dream vor cânta la Festivalul Internațional de Film Transilvania pe 15 iunie. Din seria de concerte propuse anul acesta de TIFF va face parte și un show special al artistului suedezo-britanic Jay-Jay Johanson, care va cânta la Bonțida pe 10 iunie, într-o seară dedicată muzicii și filmului suedeze.

Mai multe detalii despre programul TIFF 2023, bilete și abonamente găsiți cu un click AICI.

Share