„Regal muzical în inima Sibiului”, cu melodii de altădată

„Regal muzical în inima Sibiului”, primul eveniment organizat de Centrul Cultural „Ion Besoiu”, invită sibienii și turiștii să se bucure de o seară de vis, în compania solistei Irina Sârbu și a unei orchestre de elită: Camerata Regală.

Regal muzical în inima Sibiului

Melodii românești de altădată, creațiile unor artiști sibieni de excepție și vinurile care leagă prietenii își dau întâlnire, pe 3 iunie, ora 18.00, în foaierul „Roma”, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”. Publicul este invitat mai întâi la vernisajul expoziției de artă plastică abstractă, în prezența autorilor – graficianul Sorin Han și sculptorul Niu Herișanu, iar seara va continua cu o degustare de vinuri alese.

De la ora 19.00, în sala mare de la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, cei prezenți vor călători în timp pentru un „Regal muzical în inima Sibiului”, pentru a retrăi secvențe din România interbelică, prin intermediul muzicii readuse la viață de Irina Sârbu și Camerata Regală, sub bagheta unuia dintre cei mai importanți dirijori români ai momentului.

Camerata Regală, ansamblul care își desfășoară activitatea, din 2009, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu, va asigura acompaniamentul serii sub bagheta tânărului și extrem de talentatului Constantin Grigore, dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală și al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.

Cunoscute prin intermediul înregistrărilor istorice, dar astăzi întâlnite tot mai rar în concerte, melodiile de odinioară merită descoperite prin interpretări live. Ele alcătuiesc astăzi un tezaur național de o inestimabilă valoare.

„Aparținând unui «altădată» care și-a pierdut ancorarea exactă, aceste miniaturi muzicale surprind esența unui timp în care viața clocotește intens și sincer. Melodiile «Zaraza», «Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară», «Suflet candriu», «Coșarul», «Iubesc femeia», «Inima-i un telefon» sau «Astăzi e ziua ta» povestesc viața unor oameni simpli, în care se regăsește fiecare dintre noi, și trăirile lor vesele sau triste, însă niciodată pesimiste sau lipsite de speranță”, afirmă protagoniștii evenimentului.

Biletele pentru concertul „Regal muzical în inima Sibiului” din 3 iunie se găsesc la prețul de 160 lei, fie la casieria de la Centrul Cultural „Ion Besoiu” (str. Emil Cioran, nr. 1A), fie online de pe www.eventbook.ro.

Share