„Toate fricile lui Beau” sau călătoriile fantasmagorice ale unei minți rătăcite

Cine a definit drept „tragicomedie suprarelistă” cel mai recent film al lui Ari Aster, „Beau in Afraid” / „Toate fricile lui Beau”, nici că putea să surprindă mai bine esența peliculei. Căci te uiți subjugat la toate cele trei ore în care se dă în spectacol personajul interpretat de Joaquin Phoenix, timp în care te și cutremuri de râs, te și întristezi și te și minunezi de câte năzdrăvănii își pot face loc într-un creier uman tulburat.

Toate fricile lui Beau

Pentru că fac ce fac și ne prezintă numai filme care ne iau prin surprindere, cei de la Bad Unicorn, cu sprijinul A24, aduc în cinematografele din România și cea mai nouă producție regizorală și scenaristică a americanului Ari Aster: „Beau in Afraid / „Toate fricile lui Beau”, care are premiera pe 12 mai.

Despre ce este vorba în „Toate fricile lui Beau”?

Beau (interpretat atât de frumos de Joaquin Phoenix) este un bărbat de vârsta a doua, singuratic și temător, despre care nu știu să vă spun exact dacă era schizofrenic, paranoic sau avea altă tulburare psihică; însă ceva avea, căci toate aventurile prin care trece, toate conversațiile pe care le are și toate imaginile animate care îi trec prin minte n-au cum să fie ale unei persoane sănătoase.

E clar că Beau se tratează de ceva, pentru că merge la un terapeut cu care discută despre relația problematică pe care o are cu mama lui (despre tată i s-a spus că a murit înainte ca el să se nască), pe care se pregătește să o viziteze. Înțelegem că există și un istoric de medicație, pentru că terapeutul îi schimbă pastilele pe care nu le tolera prea bine cu unele noi, care trebuie luate musai cu apă.

Iar când clădirea dubioasă în care locuiește Beau, plină de inscripții scabroase și prin fața căreia bântuie tot felul de personaje scelerate, rămâne fără apă, acesta intră în panică de-a dreptul: cum își ia el pastilele? Ca să nu mai spunem că, fix când să plece la la aeroport, cineva îi fură cheile din ușă și bagajul lăsat câteva clipe în hol cât se întorsese să ia un obiect uitat.

Proprietara clădirii îi închide telefonul în nas când o întreabă despre cum să rezolve cu ușa, crezând că e un agent de vânzări. Colac peste pupăză, cât merge la magazin să își ia apă, toți vecinii cei ciudați dau năvală în apartamentul lui și i-l vandalizează. Cine ar mai rămâne în toate mințile după așa ceva?

Doar dacă nu cumva toate astea (și tot ce va urma, căci ce v-am spus este abia începutul unei călătorii complet trăsnite prin universul lui Ari Aster) se întâmplă doar în capul lui, pentru că prea sunt absurde ca să aibă loc cu adevărat. Și dacă e așa, te întrebi cum este posibil ca o ființă umană să trăiască în această relitate din capul ei, luptându-se cu tot felul de temeri și de angoase și incapabilă să facă diferența dintre lumea construită în mintea ei și lumea adevărată în care trăim cu toții. Căci bolile psihice sunt o realitate cât se poate de prezentă și tratamentele nu reușesc să le țină în frâu pe toate.

Toate fricile lui… Ari Aster

Așa că te uiți la acest film și treci prin tot felul de stări, cum spuneam la început: n-ai cum să nu râzi, căci există și niște scene de un comic senzațional, n-ai cum să nu te întristezi când îți închipui suferința unei minți bolnave (pe care care oricum nu poți să o înțelegi pe deplin, căci nu ai trăit-o) și n-ai cum să nu îl tot aplauzi în gând pe Ari Aster pentru scenariul halucinant pe care l-a scris. Chiar mi-a trecut prin cap la un moment dat că de fapt nu mă uit la „Toate fricile lui Beau” ci la „Toate fricile lui Ari Aster”. 🙂

Eu n-am reușit să înțeleg ce este real și ce este imaginația lui Beau, poate vă iese vouă. 🙂 Monica de la Bad Unicorn spunea la început că a văzut filmul de două ori și simte nevoia să-l mai vadă, pentru că sigur mai sunt lucruri nedescoperite. Exact cu această impresie am rămas și eu, că ar trebui să-l mai văd măcar o dată, că poate reușesc să prind niște indicii care să facă lumină în ce privește atât unele scene individuale cât și ansamblul.

Era Beau tulburat din naștere? I s-a declanșat tulburarea ulterior? Felul în care a fost crescut a influențat starea lui? Este el o victimă sau un persecutor? Dar mama, ea ce este? Terapeutul este real? Iubita din copilărie este reală? Cât din ce vedem e concret și cât este rezultatul bolii mintale a personajului?

Nu știu să răspund, dar mă gândesc serios să mai văd filmul încă o dată. 🙂 Și vi-l recomand și vouă cu drag, căci e vorba nu doar de o poveste captivantă, care îți stimulează curiozitatea, ci și de o realizare cinematografică de excepție, pentru cei care sunt atenți la scenografie, stiluri de filmare și diverse chestiuni tehnice.

La avanpremiera organizată de Bad Unicorn am fost invitați să ne prezentăm în pijamale (iar mulți dintre invitați s-au și conformat), dar să știți că și dacă mergeți la avanpremiera din această seară de la Cinema City AFI Cotroceni (ora 19.00), ținuta indicată este aceeași. 🙂 În plus, tratamentul e din partea casei și veți mai avea parte și de o tombolă cu premii simpatice. Atenție, filmul distribuit de Bad Unicorn nu este recomandat sub vârsta de 15 ani.

Vă las cu trailerul:

Share