Festivalul Filmului European (FFE), care anul acesta a luat startul la Timișoara, de Ziua Europei, a ajuns pe 15 mai în București, unde s-a deschis cu fenomenalul „The Pod Generation”, în regia și scenariul lui Sophie Barthes. Filmul a fost proiectat la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al României.
Așa cum am aflat de la conferința de presă care a precedat deschiderea FFE, anul acesta, Festivalul Filmului European este centrat pe ideea de inteligență artificială. „The Pod Generation” (comedie/romance/SF, Marea Britanie, 2023) este, deci, o peliculă care se potrivește perfect în peisaj și pe care vă încurajez să o vedeți când aveți ocazia.
Exemple de inteligență artificială sunt deja prezente și în lumea de acum, căci mai toți avem câte un smartphone, (cel puțin) un cont pe rețele de socializare și (cel puțin) un serviciu de streaming, ba unii folosesc și câte un asistent virtual gen Siri, boxe inteligente sau drone. Așa că nu ne miră prea tare când creatorii de filme se duc mai departe cu imaginația și ne propun, ca în „The Pod Generation”… sarcina externă. 🙂
Ei bine, da, în acest film din viitor pe care am avut șansa să-l văd la Festivalul Filmului European, doar femeile care nu mai prind loc la Centrul Womb ca să-și crească progeniturile în capsule de ultimă generație își mai duc sarcina ca pe vremuri, în propriile utere din propriile corpuri. Pentru cele norocoase (și potente financiar), adio grețuri matinale, picioare umflate, dureri de spate și alte chinuri ale gravidității, căci micuțul crește frumos, cu ajutorul celor mai noi tehnologii, într-o capsulă – care, desigur, mai poate fi luată acasă în perioada, să-i spune, gestației, pentru ca atât mama, cât și partenerul să se conecteze cu viitorul copil.
Nu că e foarte tare? Te gândești, „ia uite ce bine, scapă bietele femei de o grămadă de probleme…” și apoi începi să te întrebi: dar oare chiar o fi așa de bine? Oare legătura aia specială dintre mamă și făt se mai creează? Dar chiar contează dacă se creează sau nu? Adică, tații stabilesc conexiunea cu copilul fără să fie ei însărcinați, nu-i așa? Deci care ar fi problema ca și mamele să devină un fel de tați? Să se conecteze și ele de la distanță cu copiii, fără acest atașament fizic? Și multe altele.
Vă spun, „The Pod Generation” are această calitate, că te pune pe gânduri și te face să îți adresezi întrebări despre lucruri la care nu te-ai gândit niciodată. Mi-au plăcut foarte tare nu doar subiectul și discuțiile pe care le generează, imaginea, scenografia, ci și atitudinea personajelor principale: mama (Emilia Clarke, la care chiar mă gândeam că după ce a umblat cu ouăle de dragon în „Game of Thrones” a ajuns să umble cu capsule din viitor în formă de ou pe post de uter 😀) și tatăl (Chiwetel Ejiofor).
La începutul poveștii, fiecare dintre ei are o atitudine față de lume în general (în care tehnologia domină, iar natura are un spațiu tot mai redus), față de această metodă de a duce o sarcină și față de cum ar trebui să crească viitorul copil. Pe parcurs, însă, vezi cum fiecare se transformă. Cum se frământă. Cum este luat prin surprindere de propria minte și de propriul suflet. Excelente mi s-au părut aceste „călătorii” ale personajelor. Foarte simpatică este și terapeuta celor doi – și ea tot un exemplu de inteligență artificială, evident.
Din păcate, acest film super interesant nu este în cinematografe, nici în cadrul FFE nu va mai fi proiectat în alt oraș și deocamdată, dintre platformele de streaming, nu l-am văzut să fie decât pe MUBI.
Dar, Festivalul Filmului European abia a luat startul în București, așa că, până pe 23 mai, sigur mai găsiți în program vreo peliculă care să vă atragă atenția. Există și drame, și biografii, ba chiar și un horror. Filmele din cadrul FFE București rulează la MNAR – Sala Auditorium, Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Union. Programul poate fi consultat cu un click AICI, iar bilete se găsesc pe eventbook.ro/festival/festivalul-filmului-european.