„Gran Turismo”, o poveste adevărată cu idealiști și mașini rapide

„Gran Turismo”, o dramă biografică sportivă la care vă promit că o să și râdeți, regizată de Neill Blomkamp („Elysium”, „District 9”), are premiera în cinematografele din România pe 11 august. Distribuit la noi de InterComFilm, „Gran Turismo” are tot ce-i trebuie unei povești construite în jurul unui ideal care implică mașini de curse – adrenalină, bucurie, tragedie și suspans -, o poveste care nu te lasă să te uiți la ceas și care te scoate din sala de cinema energic, binedispus și hotărât să-ți urmezi și tu visurile ceva mai cu îndârjire, la fel ca personajul principal. 🙂

Gran Turismo

Când am văzut trailerul de la „Gran Turismo”, nu m-a inspirat deloc, dar am zis hei, uneori trailerul e mai slab decât filmul, așa că să nu ne pripim cu judecățile. Am prevăzut bine, căci filmul în sine, pe care l-am văzut la IMAX la invitația celor de la InterComFilm, mi-a plăcut mult mai tare decât mă așteptam. E adevărat că la IMAX toate filmele se trăiesc mai intens, dar mai ales când ai în acțiune mașini de curse care se aleargă pe piste celebre, cu siguranță le percepi altfel decât acasă la tv sau pe ecranul laptopului.

Despre ce este vorba în „Gran Turismo”?

Despre un băiat din Țara Galilor pe nume Jann (Archie Madekwe), care în loc să se ducă la facultate lucra ca asistent într-un magazin cu haine de damă (numai bine cât să râdă prietenii de el că stă și vinde chiloți toată ziua) și în rest își cumpăra componente pentru Gran Turismo, un joc video cu mașini de curse inventat de un japonez, pe care omul nostru îl joacă aproape de perfecțiune. Fratele lui, care calcă pe urmele tatălui și a luat drumul fotbalului, îl consideră un șofer mai prost decât el în viața reală, tatăl e nemulțumit că băiatul visează la cai verzi pe pereți în loc să învețe și să își ia un job ca lumea, doar mama pare să-i țină partea, că vorba aia, o mamă are omul pe lume.

„Drumurile drepte sunt pentru mașini rapide, virajele sunt pentru piloți rapizi.” (Colin McRae)

Când pe ecranul jocului îi apare mesajul că a fost selectat să participe la un concurs online organizat de Nissan – la ideea lui Danny Moore (Orlando Bloom), „tipul de la marketing” – care îi dă șansa să conducă o mașină reală într-o cursă veritabilă, Jann își spune că ăsta e momentul lui. Iese pe locul întâi la cursa online și ajunge în „tabără” cu încă 9 inși, cei mai buni jucători de GT din lume, la GT Academy. Acolo, fostul pilot actual inginer de curse Jack Salter (David Harbour) se apucă să scoată untul din gameri (căci una e să fii mare șofer în fund pe scaun în dormitor, alta e să stăpânești o mașină de curse pe pistă) ca să vadă care dintre ei poate concura cot la cot cu piloții într-o cursă adevărată, dacă se poate fără să își piardă viața la primul viraj.

„Căștigătorul nu e acela cu cea mai rapidă mașină. E acela care refuză să piardă.” (Dale Earnhardt)

Jann este alesul, căci despre el este povestea, dar are el cu adevărat ce îi trebuie ca să primească un contract și să concureze pe circuitele celebre? Dar cu presa știe să vorbească? Și, mai ales, e în stare să lupte pentru visul său atunci când soarta îi va fi (căci nimeni nu scapă de așa ceva) și potrivnică?

De ce mi-a plăcut filmul?

  • Pentru că m-a ținut în suspans. Am văzut că este făcut după povestea reală a pilotului Jann Mardenborough, dar n-am vut să citesc nimic înainte, ca să nu stric surprizele și bine am făcut. Am citit după ce am văzut filmul că scena care a constituit punctul culminant și care m-a făcut sa casc și ochii și să mă și sperii, deși a existat cu adevărat în viața lui Jann, a avut loc în alt moment. În film, s-au folosit de acel eveniment pe post de element motivator, ceea ce cred că a fost o idee bună.
  • Pentru febra curselor. 🙂 Nu m-am mai uitat la curse de mașini din tinerețe, de pe vremea lui Schumacher, a lui Hill și a lui Alonso, deci anii ’90 și anii 2000 (căci am trecut apoi la Moto GP), dar mi-am amintit acum de acea atmosferă în care te implicai de parcă erai și tu acolo, de încrâncenarea depășirilor și de accidentele neașteptate care te lăsau cu gura căscată. Uitasem complet, de exemplu, că există acea cursă de 24 de ore de la Le Mans, un eveniment sportiv prestigios tip ștafetă, în care piloții se schimbă o dată la două-trei ore, încercând să nu piardă din avantajul obținut de cel de dinainte și să nici nu strice mașinile. 🙂
  • Pentru că Archie Madekwe l-a jucat foarte frumos, implicat și sensibil, pe adevăratul Jann (care, de altfel, a fost și consultant, coproducător și dublura lui Archie în „Gran Turismo”), iar David Harbour, pe care eu una l-am descoperit abia în „Stranger Things”, a fost super simpatic în rolul antrenorului și inginerului de cursă al lui Jann, un tip tranșant, dintr-o bucată și bun psiholog. Și mai asculta și metale, deci am avut ocazia să și cânt deodată cu Black Sabbath de câteva ori. Ce asculta Jann… spre amuzamentul tuturor… o să auziți când mergeți la film. 😁
  • Pentru ideea asta care nu se perimează niciodată cum că dacă ai un vis și ai și un pic de noroc și profiți de el, muncind pe rupte, poți ajunge acolo unde vrei. Iar dacă mai ai și pe cineva care îți vede potențialul, crede în tine și te îndrumă adecvat, cu atât mai bine. Fix așa este și în viață, nu doar în filme. Doar că uneori ne trebuie câte o poveste de genul ăsta pe post de reminder că, dacă ne punem mintea, putem realiza aproape orice. 🙂

Trebuie să fii șofer ca să îți placă „Gran Turismo”?

Nu. Eu una nu sunt, dar l-aș mai vedea o dată. 🙂 Trebuie să fii pasionat de mașini de curse ca să îți placă filmul? Nici asta nu e obligatoriu. Trebuie doar să ai chef să vezi un film care te ține în priză, care te face și să râzi pe alocuri și care te și emoționează puțin. Avanpremierele au început în cinematografe de ieri, iar mâine este premiera, deci… vizionare plăcută!

Share