„Sword Catcher” de Cassandra Clare va apărea la Editura Corint

Editura Corint anunță că „Sword Catcher”, primul roman pentru adulți scris de Cassandra Clare, una dintre cel mai bine vândute autoare ale momentului, va fi publicat în limba română în imprintul Leda Bazaar.

Sword Catcher
Sursă foto: pagina FB Leda Bazaar

Cassandra Clare a publicat pe 10 octombrie 2023, în SUA, romanul „Sword Catcher”, primul volum dintr-o nouă serie destinată publicului adult. Perfectă pentru fanii scriitorilor George R. R. Martin, Leigh Bardugo și Samantha Shannon, această poveste palpitantă plină de trădări, corupție și iubiri interzise marchează debutul lui Clare în lumea romanelor high fantasy. Romanul va apărea în imprintul Leda Bazaar în luna noiembrie a acestui an, în traducerea Ioanei Bena, continuarea fiind așteptată anul viitor, se mai specifică în comunicat.

Despre ce este vorba în „Sword Catcher”? În trepidantul oraș-stat Castellane, cei mai bogați dintre nobili și cei mai desfrânați dintre criminali au un lucru în comun: setea neostoită de putere, avere și plăcere. Kel este un orfan rupt de viața pe care o știa pentru a deveni sosia prințului moștenitor Conor Aurelian. Kel a fost crescut alături de prinț, instruit într-ale luptei, dar și ale politicii. El și Conor Aurelian se au ca frații, dar Kel știe că destinul lui este să moară pentru moștenitor. Niciun alt viitor nu este posibil.

Lin Caster este una dintre ashkari, o comunitate mică ai cărei membri încă mai posedă abilități magice. Potrivit legii, aceștia trebuie să trăiască în spatele zidurilor din interiorul orașului, dar Lin, care este tămăduitoare, se aventurează dincolo de ele pentru a se putea ocupa de bolnavii și muribunzii din Castellane. În ciuda abilităților ei, tânăra nu o poate vindeca pe cea mai bună prietenă a sa fără acces la cunoștințe interzise.

După ce o tentativă eșuată de asasinat îi aduce împreună, Lin și Kel sunt atrași în rețeaua misteriosului Rege al Nelegiuiților, conducătorul lumii interlope din Castellane. Acesta îi oferă fiecăruia ceea ce își dorește cel mai mult; dar, pe măsură ce se afundă în lumea lui plină de intrigi și umbre, cei doi tineri descoperă cum tentaculele corupției se întind din cele mai întunecate canale din Castellane până în cel mai înalt turn al palatelor din oraș.

Pe măsură ce secrete îndelung păstrate încep să se dezvăluie, Lin și Kel ajung să se întrebe: Merită cunoașterea prețul trădării? Poate dragostea interzisă să doboare un regat? Și este oare posibil ca descoperirile lor să arunce poporul în război și lumea în haos?

„O lume desăvârșit construită, încrucișări de spade și mașinațiuni politice, personaje colorate și o poveste care m-a făcut să dau pagină după pagină”, spune despre „Sword Catcher” nimeni altul decât George R. R. Martin, autorul bestsellerului „Urzeala tronurilor”.

Share