„Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” sau, în general

Știam despre filmul lui Radu Jude „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” („Do Not Expect Too Much from the End of the World”) că este propunerea României pentru Premiile Oscar 2024, categoria Cel mai bun lungmetraj internațional. Așa că am mers cu mare curiozitate la proiecția pentru presă a peliculei care va avea premiera în cinematografele din România pe 27 octombrie, distribuită la noi de Domestic Film.

Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii

Deși pe imdb apare drept comedie, „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” e și altceva. Dacă nu cumva e mai mult altceva decât comedie. Adică nu vă așteptați să mergeți la film și să vă dea lacrimile de râs, căci e greu de crezut că veți avea de ce să vă amuzați în așa hal. Eu i-aș zice mai degrabă „o dramedie cu aspect de documentar, generatoare de furie și anxietate”. 😂

Un film în film și prezentul halucinant

În ce mă privește, având în vedere că m-a enervat din start personajul principal, Angela (interpretată de Ilinca Manolache), o producătoare vulgară și irascibilă, care ascultă la maximum o muzică de calitate îndoielnică, în timp ce conduce printr-un București nebun, cum bine îl știm, iar acțiunea m-a indispus din primul sfert de oră (și mai multe vulgarități și stupidități, căci femeia avea și un canal de TikTok unde își punea un filtru cu o față de bărbat și vorbea ca pe maidan), mă gândeam cum o să rezist eu două ore și 43 de minute până la final.

Pe lângă aceste scene alb-negru, au început să se insereze și altele, color, din ceea ce părea un film românesc mai vechi – am descoperit ulterior că da, scenele sunt din „Angela merge mai departe” (1982), în care personajul principal este tot Angela (interpretată de Dorina Lazăr), o șoferiță de taxi, iar această Angela din trecut apare și în scenele din prezent, la vârsta actuală.

Pe măsură ce am intrat în poveste și m-am apucat să analizez pe sub evenimentele de suprafață, mi-am zis că filmul este, totuși, vizionabil – deși cuvântul nu există în dex. 🙂 Și e normal ca atunci când lumea în care trăiești este într-un fel, imaginea ei, chiar dacă e hidoasă, să fie transpusă și în artă. Și, până la urmă, fiecare poate vedea acest film în felul lui, așa cum se întâmplă cu arta în general. Putem fiecare să ne dăm cu părerea legat de ce a vrut să transmită regizorul care este și scenarist și să-l vedem prin prisma felului nostru de a fi, a experiențelor noastre de viață, a modului în care ne raportăm la muncă, distracție și rețelele de socializare.

Pe sub vulgarități și această stare de angoasă pe care ți-o transmite mare parte din film, sau eu cel puțin așa m-am simțit (agresată auditiv și psihic din mai multe perspective), vezi de fapt nimic altceva decât prezentul în toată goliciunea lui.

Vezi prezentul ăsta cu oameni care muncesc foarte mult și nu sunt recompensați pe măsură, care nu au timp să se odihnească adecvat și să se bucure în tihnă de partea personală a vieții, pe care o trăiesc haotic și pe fugă și care refulează pe rețele de socializare, unde pentru câteva secunde pot deveni altcineva, mai important, adorat, pline de like-uri; cu oameni a căror lipsă de educație, de posibilitatea de a alege mai bine și de noroc i-a adus în situații tragice, cu impact uriaș asupra bunăstării personale și a celor apropiați; cu oameni în poziții de conducere cărora nu le pasă nicidecum de angajații lor și care tot ce vor e ca imaginea companiei să fie una curată ca lacrima.

Deci, da, poate că filmul lui Radu Jude îți scoate ochii și îți traumatizează urechile, dar așa e și viața reală dacă ieși pe stradă și o asculți. Sau, mai bine zis, dacă ieși din bula ta în care oamenii poate nu sunt nici exploatați la serviciu, nici nu se înjură cu alți participanți la trafic, nici nu fac clipuri mitocănești pe TikTok și nici nu au accidente de muncă în urma cărora sunt puși să distorsioneze adevărul.

Ce mi-a plăcut și ce nu la „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”?

Nu sunt critic de film, așa că mă exprim, ca întotdeauna, din perspectiva cinefilului:

  • Mi-a plăcut această ideee, de a lua un film vechi și de a crea o continuitate a personajului după zeci de ani, și în același timp de a face o comparație între condiția femeii de atunci și cea a femeii din prezent, căci cele două Angele, producătoarea și taximetrista, cu drumurile prin oraș, pauzele de la muncă și viețile lor personale, sunt prezentate privitorului în paralel. O paralelă se poate face și între Bucureștiul de atunci, în care viața curgea mai lent și lumea era mai puțină, și cel de acum, aglomerat, agresiv, alienat.
  • Mi-a plăcut că personajul principal era multifațetat: îi vedeai și latura „de mahala”, dar, dacă te uitai bine, vedeai și sclipirile de inteligență și de mărinimie.
  • Mi-a plăcut că avem actori buni de tot (Ilinca Manolache este de nota 10) și că în film am văzut inclusiv nume mari ale cinematografiei internaționale, precum actrița Nina Hoss (care mi s-a părut excelentă în „Barbara” lui Christian Petzold, acum mai mulți ani), care acum a interpretat-o pe corporatista austriacă Doris Goethe și regizorul Uwe Boll, care s-a jucat pe el însuși.
  • Nu mi-a plăcut deloc coloana sonoră (dar, na, trebuia potrivită cu contextul), cu excepția a două piese de pus în ramă: „Exercițiu” și „Amintire cu haiduci” ale lui Valeriu Sterian.
  • Nu mi-a plăcut cantitatea de stridență și vulgaritate, dar știu că așa e când vrei să subliniezi ceva, uneori e nevoie să exagerezi. 🙂 Sau, cum zice cineva în film: „critică prin caricaturizare extremă”.

Nu-mi dau seama ce șanse are filmul lui Radu Jude la Oscaruri, dar ce e clar e că nu e un film prost. E puternic, zgomotos, agresiv, direct și cu siguranță se face deja remarcat. „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” a avut premiera mondială în august la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, unde a fost premiat cu Leopardul de argint – Premiul Special al Juriului, cu Mențiune din partea Juriului Ecumenic și cu Premiul I din partea Juriului Tinerilor.

Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrșan, Dorina Lazăr și László Miske joacă în rolurile principale, împreună cu actrița germană Nina Hoss. Din distribuție mai fac parte Katia Pascariu, Șerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Ioana Iacob, Claudia Ieremia, Zita Moldovan, Rodica Negrea, Adina Cristescu și Sofia Nicolaescu, cu apariția specială a cineastului Uwe Boll. „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii” este o producţie 4 Proof Film și Micro Film.

Trailer-ul e ceva mult prea delicat ca să vă ajute la a prinde spiritul filmului, dar vi-l las aici dacă vreți să-l vedeți. 🙂

Share