„Istoria în anecdote”, ironii și vorbe de duh cu personaje celebre

Îmi place să citesc cărți de istorie din care să aflu informații consistente despre lume așa cum a fost (sau cum a fost înregistrată), precum și despre evenimente contemporane din alte colțuri ale lumii, însă nu spun „nu” nici unei cărticele cu „vorbe de duh și cu tâlc” așa cum este volumul „Istoria în anecdote”, culese și traduse de A.I. Ghica, pe care îl găsiți la editura Paul Editions. 🙂

Istoria în anecdote

Cărțile de istorie sunt o comoară de informații despre evenimente, persoane și societăți din trecut și prezent. De la schimbările politice și economice la dezvoltările culturale și tehnologice, cărțile de istorie oferă o perspectivă asupra modului în care societatea s-a schimbat de-a lungul timpului. Unele aspecte ale istoriei pot avea relevanță și în lumea contemporană: înțelegerea trecutului poate oferi perspective asupra problemelor actuale și poate inspira soluții la provocările contemporane.

Uneori, însă, te întrebi: oare cum era un anume lider politic în viața privată, ce comportament avea acasă, ce pasiuni? Oare un șef de stat plin de importanță era serios tot timpul sau avea un umor pe care și-l manifesta când nu te așteptai? Un lider militar stătea la discuții cu prizonierii? Scriitorul X sau sculptorul Y (rămași în memoria colectivă de-a lungul veacurilor) câștigau bine din munca lor sau abia își duceau traiul?

Cu alte cuvinte, uneori vrei să treci de faptele care au rămas mai bine întipărite și care sunt mai des pomenite și să afli și alte lucruri, mai personale, poate, mai amuzante, care să îți arate că și oamenii celebri erau până la urmă tot niște oameni. Cartea „Istoria în anecdote” adună o colecție de povestioare despre personaje istorice mai mari sau mai mici, cu tentă umoristică, ironică, satirică, adică numai bune să te facă să zâmbești sau să-ți zici „hmm, ia te uită, n-am știut asta!”.

Napoleon, generalul Washington, Pierre Corneille, Voltaire, Caragiale, Ludovic al XVI-lea, Socrate, Bernard Shaw, Harun al-Rashid și Giotto sunt doar câțiva dintre cei pe care îi întâlnim în „Istoria în anecdote”, în posturi în care probabil că nu i-am prea văzut până acum; unele dintre întâmplări sunt cunoscute, altele mai degrabă obscure.

Una dintre preferatele mele este anecdota despre sultanul Baiazid și cuceritorul mongol Timur-Lenk („Timur cel Șchiop”). După ce războinicul mongol îl capturase pe sultan, în momentul în care l-a văzut, a observat că lui Baiazid îi lipsește un ochi și l-a bufnit râsul. Sultanul, crezând că Timur-Lenk îl ia în râs pentru că a căzut prizonier, i-a zis să nu mai râdă de soarta lui, că nu se știe cum Domnul, singurul care decide liderii pe lume, o să-l pedepsească și pe el.

„Știu, răspunse Timur-Lenk, că Dumnezeu e împărțitorul coroanelor. M-a ferit Domnul să râd de nenorocirea ta, dar gândul care mi-a venit privindu-te e că aceste sceptre și coroane trebuie să însemne foarte puțin lucru în fața lui Dumnezeu, de vreme ce le împarte unor infirmi ca noi: un chior ca tine și un șchiop ca mine”. 😂

Tot în acest volum sunt explicate și câte vorbe de duh. Aflăm (sau ne reamintim) astfel de unde vin zicale precum „Un cal, un cal, regatul meu pentru un cal!”, „Zarurile au fost aruncate”, „După mine, potopul” și multe altele.

Pentru mai multe „vorbe de duh și cu tâlc”, găsiți cartea „Istoria în anecdote” pe site-ul editurii Paul Editions. Tot acolo găsiți și biografii, memorii și cărți despre tradiții, despre Winston Churchill, Carol I, Alexandru cel Mare sau istoria românilor.

Share