„În orchestra de la Auschwitz”, muzica vieții și a morții

Am citit multe cărți despre Holocaust, atât mărturii ale supraviețuitorilor despre viețile lor, cât și povești despre ce se întâmpla în lagăre spuse de oamenii care i-au cunoscut pe unii dintre deportați. Totuși, nu-mi amintesc să fi citit ceva despre muzica lagărelor. Volumul „În orchestra de la Auschwitz” scris de autorul francez Jean-Jacques Felstein și apărut la Editura Meteor Press ne face nu doar portretul mamei autorului, evreică fostă deținută la Auschwitz, ci face lumină și asupra existenței unei adevărate orchestre care cânta în lagăr, organizată de naziști.

Auschwitz

Deportată la Auschwitz în 1943, Elsa Miller, cea care avea să devină ulterior mama lui Jean-Jacques Felstein, a supraviețuit datorită faptului că știa să cânte la vioară și a fost cooptată în orchestra de femei din lagăr. Deși propria familie nu îi cunoștea povestea reală, pentru că femeia refuzase să vorbească despre perioada petrecută în lagăr, fiul ei, care mereu se întrebase ce a trăit mama lui acolo, a reușit să îi alcătuiască, după moartea ei la o vârstă nu foarte înaintată, imaginea vieții din acei ani din declarațiile supraviețuitoarelor care și-o mai aminteau.

Pentru că toată copilăria și tinerețea fusese furios pe mama lui pentru că era distantă și pentru că, simțea el, nu era capabilă să îl iubească așa cum avea nevoie, Jean-Jacques crescuse cu gândul că nu o va cunoaște niciodată cu adevărat pe cea care îi dăduse viață.

Mult mai târziu a început să sape în trecutul acesteia și, după multe peripeții și reușind să convingă să vorbească oameni care mai degrabă voiau să uite acei ani din lagăr, a recompus imaginea mamei din declarațiile altor femei care îi fuseseră colege de suferință, a înțeles mai bine cine era ea și de ce nu mai știa să trăiască normal: „tu nu ai fost niciodată capabilă să duci o viață în care evenimentele petrecute să se lege unul de altul pentru a rezulta ceva continuu. Accidente, rupturi se întâmplă în viața tuturor. Dar tu, tu ai avut o viață plină de plecări, căderi și abandonuri, toate una după alta”.

Pe lângă informațiile despre mama lui, Jean-Jacques Felstein descoperă și povestea spectaculoasă a orchestrei de la Auschwitz, care le-a salvat viețile femeilor care cântau în ea. Cele care avuseseră noroc de lecții de muzică înainte să fie deportate au ajuns să ia parte la această orchestră sinistră, care cânta când oamenii din lagăr erau scoși dimineața la muncile unde erau repartizați fiecare și seara când se întorceau. De asemenea, fetele cântau și pentru gardieni, căci ce alt divertisment să fi avut aceia într-un lagăr în care ucideau oameni pe bandă rulantă?

Să cânți atunci când pe lângă tine se târăsc oameni prost îmbrăcați, prost hrăniți, bolnavi, fără speranță în timp ce tu ești ceva mai bine hrănită și îmbrăcată și ai o muncă mai puțin istovitoare era o sarcină pe care fetele din orchestră o îndeplineau fără tragere de inimă, dar cu gândul că poate așa vor scăpa cu viață. Ceea ce, pentru multe dintre ele, chiar a fost adevărat. Cumva, puterea pe care o avea muzica le înmuia inimile celor care îi torturau și ucideau pe cei închiși, astfel încât țineau orchestra activă și se purtau ceva mai uman cu membrele ei.

Tot din volum aflăm și povestea dirijoarei, Alma Rosé, o celebră violonistă și conducătoare de orchestră evreică, care și-a coordonat fetele cu mână de fier, încurajându-le să își facă treaba cât mai bine, în ciuda monștrilor care le încojurau. Printre piesele din repertoriul orchestrei se numărau „Tarantella” de Rossini, „Dunărea albastră” al lui Strauss și „Rigoletto” a lui Verdi.

Fondată pentru a servi interesele naziste, orchestra de la Auschwitz a fost totuși un colac de salvare pentru cine a făcut parte din ea, subliniind ideea că muzica a fost un element crucial în supraviețuirea și rezistența prizonierilor. Putem spune că volumul „În orchestra de la Auschwitz” de Jean-Jacques Felstein evidențiază nu doar dorința unui om de a se conecta cu propria mamă, ci și importanța artei și a culturii ca speranță călăuzitoare în mijlocul unui context de extremă suferință și lipsă de umanitate.

Cartea se găsește pe site-ul editurii Meteor Press, la preț redus.

Share