Denzel Washington si Mark Wahlberg au “2 pistoale” la purtator

InterComFilm va invita din 30 august la cinemamatograf pentru premiera filmului “2 pistoale/2 Guns” (actiune, comedie, crima, SUA, 2013), in regia lui Baltasar Kormákur, cu Denzel Washington si Mark Wahlberg in rolurile principale. Echipa care-l sustine pe Kormákur este formata din veterani ai filmelor de actiune, condusi de operatorul Oliver Wood si scenograful Beth Mickle.

De 12 luni, agentul anti-drog Robert “Bobby” Trench (Denzel Washington) si ofiterul de contra-informatii al marinei, Marcus “Stig” Stigman (Mark Wahlberg), sunt fortati sa colaboreze chiar daca nu sunt prea incantati sa o faca. Lucrand sub acoperire, ei s-au infiltrat in mafia drogurilor, dar nu au incredere unul in celalalt nici cat in traficantii pe care au misiunea sa-i anihileze.

Atunci cand tentativa lor de a se infiltra intr-un cartel mexican de droguri si de a recupera milioane de dolari esueaza, Bobby si Stig cad in dizgratia sefilor lor. Acum, cand toti i-ar vrea fie la inchisoare, fie la doi metri sub pamant, singura persoana pe care se pot baza este… celalalt. In ciuda urmaritorilor, atunci cand oamenii legii trebuie sa se prefaca ani de zile ca sunt infractori, ei invata fel de fel de trucuri din mediul in care s-au infiltrat.

“Scenariul da senzatia de western modern, ceea ce m-a facut sa sper ca voi avea cu ce sa ma joc si ca voi gasi diverse solutii de vizualizare a povestirii. Personajele sunt foarte umane. Ne place de ele pe masura ce le urmarim, chiar daca ele traiesc intr-o lume aparte, a crimei, care nu e neaparat nerealista.” (Baltasar Kormákur)

Share

One thought on “Denzel Washington si Mark Wahlberg au “2 pistoale” la purtator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *