Astra Film Fest, cel mai important loc de intalnire al filmelor documentare din Romania, se afla in aceste zile la editia cu numarul 20, una aniversara, in care, pe langa productiile noi, sunt omagiate cele mai apreciate filme din editiile trecute, care au transformat festivalul intr-un eveniment cultural de renume mondial.

20 de ani inseamna o mica parte din viata unora, o mare parte din a altora si o varsta pe care unii dintre spectatorii prezenti in salile de proiectii ale Astra Film Festival inca nu au atins-o. In 20 de ani se invata multe lucruri, se traiesc multe experiente, se imbunatatesc multe abilitati. Iar festivalul sibian, avandu-l drept fondator pe cineastul si doctorul in antropologie vizuala Dumitru Budrala, a dovedit ca daca ai parinti buni, daca muncesti mult, daca ai fler si daca nu ratezi ocaziile care ti se ofera, aniversarea celor 20 de ani va veni firesc, ca o incununare a trecutului.

Prima mea intalnire cu Astra Film Fest a fost in 2000, in primul an de facultate, urmata de altele in 2002 si 2004 (pe atunci festivalul de organiza din doi in doi ani), cand am ramas fascinata nu doar de calitatea filmelor alese de catre organizatori, ci si de respectul aratat de spectatori, de faptul ca aplaudau la finalul proiectiilor si apoi ramaneau in sala pentru discutii cu regizorii sau alti invitati, de atmosfera generala a evenimentului, in care aveai impresia ca respiri cultura, civilizatie si buna dispozitie. Si, spre bucuria mea, constat ca si in 2013, la noua ani de cand am fost ultima data la Astra Film Fest, toate acestea – calitatea filmelor, respectul, atmosfera – s-au pastrat nealterate, incremenite in timp.

Si sa ajungem si la filme. 50 de filme au intrat anul acesta in sectiunile competitionale (International, Central and Eastern Europe, Romania, Student si EcocinematogrAFF). Printre ele si-a facut loc si „Ion” (Belgia, 2013), realizat de regizorul belgian Olivier Magis, pe care l-am vizionat pe 18 octombrie. Documentarul face un portret sensibil si realist al romanului nevazator Ion Beleaua, care a emigrat in Belgia impreuna cu sotia (si ea nevazatoare) si copilul la inceputul anilor ’90, ani romanesti tulburi din punct de vedere politic si social, cand democratia incerca sa-si intre in drepturi, insa ramasitele comunismului se dovedeau greu de inlaturat.

Un film despre curajul de a-ti depasi handicapurile si despre puterea de a-ti schimba radical viata, „Ion” il face pe spectator sa inteleaga ca atunci cand iti doresti o schimbare si lupti pentru ea, lucrurile se vor aranja in bine in cele din urma. Dupa greutatile din tara si neplacerile asteparii statutului de refugiat politic, Ion a reusit in cele din urma sa croiasca o viata linistita pentru el si familia lui, gasindu-si o slujba in politia belgiana, unde transcrie interceptarile telefonice. Il vedem pe Ion la serviciu, in autobuz, acasa cu sotia sau la teatru cu intreaga familie, care la randul ei vorbeste in documentar despre trecutul agitat, in care au lasat totul in urma si despre prezentul calm.

„Ne era putin rusine ca suntem romani” este o replica ce se aude la un moment dat in film, ca subliniere a faptului ca in acei ani romanii nu erau bine priviti in Europa. Desi situatia nu e mult mai buna nici astazi, in general vorbind, pentru Ion in particular lucrurile nu mai stau la fel. Nu-i mai e rusine de cine este si nu mai simte ca lumea il priveste ciudat: „M-am nascut aici si n-are nici un rost… ma compune, ma reprezinta, nu vad niciun motiv pentru a ma simti rusinat din punctul asta de vedere” a spus el la intalnirea cu publicul care a avut loc dupa proiectie.

ionbeleaua

„Nu mi-as fi imaginat niciodata ca filmul va putea fi vizionat si in Romania… ati observat, eu explic in film multe lucruri pentru oamenii care locuiesc in Belgia, pentru compatriotii mei actuali ca sa zic asa. Deci cu atat mai mult sunt miscat ca in seara asta ati venit pentru a vedea povestea familiei mele. O poveste care, bineinteles, datorita handicapului are ceva mai special, dar in rest este povestea multor oameni care, in cautarea unei vieti mai usoare, isi parasesc locurile natale si incearca sa se stabileasa prin alte parti.”

(Ion Beleaua)

Regizorul Olivier Magis, prezent si el in sala Marshall a Casei de Cultura a Sindicatelor din Sibiu, a marturisit ca, desi initial a vrut sa creeze un film despre cei sase nevazatori care au fost angajati in politia belgiana, a fost atat de impresionat de povestea vietii lui Ion incat a decis sa faca un documentar doar despre el. Pana sa-l cunoasca pe Ion, Olivier mai avusese doua asa-zise „contacte” cu Romania: in copilarie, cand avea in clasor o serie de timbre cu flora din Romania si la varsta de 12 ani, cand a vazut la televizor impreuna cu bunicul lui revolutia romana in direct. Documentarul a fost greu de realizat, deoarece, pentru a reprezenta detaliile din trecut, regizorul nu a beneficiat de foarte multe imagini, in arhiva familiei Beleaua neexistand mai nimic din acea perioada. Asa ca in momentele in care Ion povesteste ceva din anii ’90, vedem atat cadre create special pentru a sugera plecarea din Romania (trenuri inghetate, zapada, masini gonind pe autostrada etc) cat si imagini video oficiale cu revolutia din ’89, cu mineriadele si cu discursurile politicienilor de atunci. Rezultatul a fost un documentar captivant, care a avut deja succes in Belgia, unde a fost proiectat cu sali pline.

„Ion” va fi putea fi vazut si astazi la Astra Film Fest de la ora 13.30, in sala Saucan a Casei de Cultura a Sindicatelor din Sibiu. Programul complet al zilei de sambata, 19 octombrie, poate fi consultat AICI.